Acasa Foto VIDEO, FOTO: Porsche lanseaza Panamera GTS. Design dramatic si motor aspirat pentru puristi

VIDEO, FOTO: Porsche lanseaza Panamera GTS. Design dramatic si motor aspirat pentru puristi

de Adrian Mitrea

Porsche Panamera GTS (sursa - Porsche)

Porsche a anuntat ca lanseaza in februarie 2012 o noua versiune a limuzinei sport Panamera, denumita Panamera GTS, care stoarce maximum de performante dintr-un propulsor V8 aspirat (fara turbo) si combina cei 430 de Cai Putere (CP) cu frane mai puternice, o garda la sol redusa cu 10 mm si setari sport ale sasiului, suspensiei tip PASM (Porsche Active Suspension Management).

Panamera GTS este echipata cu un propulsor V8 de 4,8 litri, aspirat, ce dezvolta 316 kW/430 Cai Putere (CP) livrati la 6.700 rotatii pe minut (rpm), fiind deci mai puternica cu 30 CP fata de Panamaera S si 4S, dar avand deci cu 70 CP mai putin decat Panamera Turbo si 121 CP in minus fata de versiunea varf de gama Turbo S.

click aici pentru galeria foto

In cazul versiunii GTS, cuplul este mai mare cu 20 Newton-metru (Nm) in comparatie cu variantele S si 4S (520 Nm fata de 500 Nm).

Porsche Panamera GTS este capabila sa accelereze de la 0 la 100 km/h in 4,5 secunde si poate atinge o viteza maxima de 288 km/h. Consumul mediu declarat de producator este de 10,9 litri benzina/100 km (10,7 litri pentru versiunea cu anvelope eco).

Lansarea este planificata pentru februarie 2012, la un pret de 116.716 euro cu TVA in Germania (probabil 125.000 euro in Romania).

Panamera GTS va fi aratata fizic, in premiera mondiala, la Salonul Auto de la Los Angeles (18-27 noiembrie).

Lasa un comentariu