Toyota le-a spus furnizorilor sai din Japonia sa scada preturile componentelor, in caz contrar urmand sa fie inlocuiti cu alti producatori de piese si subansamble de peste hotare. Toate acestea se intampla din cauza aprecierii yenului, potrivit unor surse apropiate subiectului, citate de Automotive News.
Toyota pierde 34 miliarde yeni (443 milioane dolari) profit operational la fiecare apreciere de 1 yen a monedei japoneze in fata dolarului american. Din acest motiv Toyota are nevoie de preturi de achizitie mai mici, iar in caz ca nu le va obtine de la partenerii sai din Japonia va apela la achizitii de peste hotare. Unor furnizori Toyota le-a cerut preturi scazute chiar la jumatate.
Producatorul auto japonez a cerut scaderea preturilor celor 219 furnizori mari pe care ii are in Japonia. Yen-ul s-a apreciat la un nivel record de dupa razboi, ajungand in august la o paritate de 75,95 yeni/1 dolar. In timpul scurs de la inceputul acestui an fiscal, de la 1 aprilie, cursul mediu a fost de 79,54 yeni/1 dolar, fata de 88,68 yeni/dolar cu un an inainte.