Grupul auto PSA Peugeot Citroen a prezentat in Franta, la un forum organizat de Agentia de Management al Mediului si Energiei, vehiculul experimental VELV – masina cu trei locuri ce poate fi o solutie viitoare pentru transportul urban. VELV are o autonomie de circa 100 de kilometri si poate atinge o viteza maxima de 110 km/h.
Vehiculul cantareste 650 de kilograme si este propulsat de un motor electric de 20 kW/27 Cai Putere (CP), alimentat de la o baterie litiu-ion de 8,5 kWh. Consumul de energie pe kilometru este de 85 Wh, potrivit fabricantului.
Pentru a crea masina experimentala mai multe companii si-au unit fortele: PSA Peugeot Citroen, furnizorii Valeo, Leroy Somer, GKN si Michelin.
PSA Peugeot Citroen VELV se inscrie in acelasi trend ca Audi urban concept, Opel RAKe, Volkswagen NILS si Nissan Land Glider.