Acasa Ford EXCLUSIV: B-Max va fi o alternativa la Fusion si va ajunge sa-l inlocuiasca, spune designerul Ford Martin Smith

EXCLUSIV: B-Max va fi o alternativa la Fusion si va ajunge sa-l inlocuiasca, spune designerul Ford Martin Smith

de Adrian Mitrea

Martin Smith (sursa - Ford)

Modelul Ford B-Max pe care Ford il va produce exclusiv in Romania este o alternativa la modelul Fusion european si va ajunge sa-l inlocuiasca, spune designerul executiv in cadrul Ford Europa, Martin Smith, intr-un interviu acordat 0-100.ro la Salonul Auto de la Frankfurt (13-25 septembrie). Chiar daca monovolumul de clasa B-Max va deveni un inlocuitor indirect al crossoverului Fusion, Ford va pastra ideea de a avea in viitor in gama un SUV de oras care sa concureze cu masini precum Nissan Juke, potrivit lui Martin Smith, omul care este considerat parintele limbajului de design kinetic si care a lucrat si pentru Porsche si Audi.

„Fusion este un exemplu clar de masina populara in anumite tari. Este un automobil simplu si robust pe care oamenii il cumpara tocmai pentru asta. Dupa cum stiti, in acest segment B din care face parte Fusion, Craiova joaca un rol foarte important pentru ca acolo vom produce B-Max. Acesta nu este un inlocuitor direct pentru Fusion, dar speram ca oamenii sa vada cat de practiv este B-Max, odata ce popularitatea lui va creste – fara montant B, usi culisante… Este un vehicul de familie mic, ca si Fusion. Nu are acele trasaturi de SUV, dar imi imaginez ca vom vinde la nivel european mai multe B-Max decat am livrat Fusion. In final Fusion va fi eliminat”, declara Martin Smith.

Chiar daca productia de masini pre-serie B-Max a inceput deja in Craiova, publicul larg va putea vedea versiunea in 2012, cu o intarziere de mai bine de doi ani fata de planurile initiale comunicate de Ford.

„Desi nu este un succesor direct pentru Fusion, B-Max este un nou tip de masina, de clasa B. Poate le va lua ceva timp oamenilor sa se obisnuiasca cu un asemenea tip de automobil, dar in final va lua locul lui Fusion. Oamenii cumpara Fusion si pentru ca nu au o alternativa. Dupa ce va aparea B-Max se vor pune singuri in postura de a alege intre acesta si Fusion. (…) Nu ne-am gandit la B-Max ca un succesor, ci ca o alternativa, si va fi o altenativa mai buna”, este de parere designerul Ford.

Martin Smith lucreaza pentru Ford din 2004 si este considerat parintele limbajului de design kinetic afisat de toata gama de masini pe care Ford o vinde in Europa, cu exceptia batranului Fusion. El a mai lucrat pentru Porsche si Audi.

0-100.ro va publica luni, 26 septembrie, un interviu amplu cu Martin Smith. Atunci vei putea afla cate ceva despre noul Mondeo, despre alte noi modele Ford si despre rolul uzinei de la Craiova in implementarea noului limbaj de design al Ford.

Interviul a fost publicat si il poti citi AICI.

Lasa un comentariu