Acasa Ford FOTO: Ford E-Bike, bicicleta viitorului in viziunea constructorului auto american

FOTO: Ford E-Bike, bicicleta viitorului in viziunea constructorului auto american

de Adrian Mitrea

Ford E-Bike (sursa - Ford)

Ford expune la Salonul Auto de la Frankfurt (13-25 septembrie) conceptul unei biciclete electrice, denumita E-Bike, care poate parcurge pana la 85 de kilometri cu bateria complet incarcata, reprezentand o posibila solutie de mobilitate individuala a viitorului.

„Conceputa pentru a arata cum limbajul estetic al companiei poate fi transpus pe o bicicleta, Ford E-Bike Concept demonstreaza competentele Ford in materie de mobilitate electrica. Ford nu are planuri sa produca E-Bike, dar va continua sa studieze acest concept alaturi de alte solutii de mobilitate”, se arata intr-un comunicat al producatorului auto american. Totusi, la finalul comunicatului, directorul de personalizare a vehiculelor din cadrul Ford Europa, Axel Wilke, spune:  „Credem ca Ford E-Bike Concept va fi o adaugire perfecta in gama de solutii de mobilitate electrica pe care le vom oferi”.

click aici pentru galeria foto

Piata de biciclete electrice este estimata de Ford la 30 de milioane de unitati anual.

E-Bike este construita din fibra de carbon si alte materiale usoare, cadrul avand o greutate de 2,5 kg. Lantul a fost inlocuit cu o curea din kevlar, iar sistemul de 11 viteze este Shimano Alfine.

Niste senzori avansati comanda, intr-o sutime de secunda, pornirea sau oprirea motorului electric care actioneaza roata din fata, ajutand astfel biciclistul sa aiba o eficienta ridicata in timp ce pedaleaza, eliminand „momentele moarte”.

Motorul electric este alimentat de la o baterie litiu-ion (36V, 340Wh, 9,3Ah) care poate fi incarcata la 80% din capacitate in doua ore si la 100% in 3-4 ore.

Lasa un comentariu