Acasa Industrie Londra vrea sa devina capitala europeana a masinilor electrice, in toata Europa vor fi doua milioane de statii de incarcare publice in 2017

Londra vrea sa devina capitala europeana a masinilor electrice, in toata Europa vor fi doua milioane de statii de incarcare publice in 2017

de Vlad Barza

Un Nissan Leaf la incarcat (sursa - Reuters)

Londra a lansat un amplu program de instalare a unor puncte de incarcare publice pentru masini electrice si vrea sa aiba 1.300 in 2013, cele mai multe dintr-un oras european. Pe intregul continent exista in prezent putin peste 10.000 de puncte de incarcare, insa s-ar putea ajunge la doua milioane in 2017, arata un studiu Frost&Sullivan.

Londra a lansat programul de „electrificare” sub deviza ca in 2013 vor fi mai multe puncte de incarcare publice decat benzinarii. In prezent in Londra circula 2.000 de masini electrice si exista 150 de statii publice de incarcare in parcari si alte locuri publice. Soferii trebuie sa plateasca un abonament lunar de 100 de lire si au dreptul sa-si incarce masinile la orice punct public.

Londra vrea sa devina capitala europeana a masinilor electrice si va ajunge la 1.300 de puncte in incarcare publice in 2013.

Un studiu Frost & Sullivan arata ca in prezent sunt sub 10.000 de puncte de incarcare in toata Europa, dar se va ajunge la dopa milioane de prize publice in 2017, iar raportul dintre masini electrice si statii publice de incarcare in Europa va evolua de la valoarea de 1:2,5 acum, la 1:1,7 in 2017.

Raportul mai arata ca subventiile guvernelor nationale vor fi principalul motor al dezvoltarii infrastructurii si autoritatle vor investi 700 milioane euro in urmatorii sapte ani pentru acest lucru, in timp ce investitiile totale, incluzand si cele care vor fi facute de furnizorii de energie si diverse alte companii private vor totaliza peste cinci miliarde euro doar pentru incarcare in Europa, pana in 2017.

Producerea si instalarea unei borne de incarcare poate costa pana la 6.000 de euro si, dat fiind ca masina trebuie tinuta sase – opt ore, numarul statiilor trebuie sa fie cat mai mare pentru ca soferii sa aiba unde pune la priza masinile, mai spun cei de la Frost & Sullivan.

In Londra, exemplul descris la inceputul articolului, obiectivul este clar: orice locuitor al metropolei sa aiba o statie de incarcare la cel mult o mila distanta oriunde ar fi in oras.

Lasa un comentariu