Lamborghini va lansa peste cativa ani un al treilea model al gamei, o masina care sa poata fi condusa in fiecare zi, a spus seful marcii italiene, Stephan Winkelmann, la un seminar organizat de Reuters. Lamborghini a vandut anul trecut 1.300 de masini, jumatate fata de nivelul dinaintea crizei, iar compania estimeaza ca va reveni la acel nivel peste doi – trei ani.
„Vom avea un al treilea model, trebuie sa fie o masina de fiecare zi, una care sa poata fi folosita zilnic„, a spus Winkelmann care a adaugat ca nu s-a decis inca in ce segment va fi masina, insa vor trece macar patru ani pana cand va ajunge pe sosele. Seful marcii a mai spus ca nu se va lucra cu vreun partener pentru acest proeict, insa vor fi utilizate sinergii din grupul Volkswagen.
Compania vinde modelul Gallardo care costa de la circa 180.000 euro, dar si noul Aventador care se vinde cu circa 310.000 euro iar productia pe un si jumatate este deja rezervata. In primavara anului trecut Lamborghini a oprit productia lui Murcielago, iar compania italiana a vandut anul trecut 1.302 masini din toate modelele.
Winkelmann estimeaza ca se vor vinde 1.500 de masini anul acesta, departe de cifra din 2008: peste 2.400 de masini. China e una din cele mai promitatoare piete: anul trecut s-au vandut 206 masini, anul acesta sunt asteptate 300. El a mai spus ca se va reveni la nivelul de vanzari dinaintea crizei in 2013 sau 2014.