Acasa Ford Fostul dealer Honda din Iasi trece la Ford, nemultumit de politica vechiului partener

Fostul dealer Honda din Iasi trece la Ford, nemultumit de politica vechiului partener

de Adrian Mitrea

Logo Ford (sursa - 0-100.ro)

Fostul dealer Honda din Iasi, ATI Motors, s-a reprofilat pe Ford, fiind nemultumit de politica vechiului partener, a declarat pentru 0-100.ro directorul general al ATI Motors Holding, Marius Manolache. Mutarea vine in contextul in care Ford Romania avea neaparata nevoie de un dealer in Iasi, acest oras nefiind acoperit de mai bine de sase luni, de cand fostul dealer al marcii a renuntat la afacere.

Practic, in complexul auto care vindea Honda se gasesc acum masini Ford, insa activitatile de service sunt si pentru Honda si pentru Ford. Formal, masinile Honda erau comercializate de compania ATI Motors Company, iar autovehiculele Ford sunt vandute, incepand de joi, 5 mai, de o companie nou infiintata, ATI Motors Holding, a explicat Manolache.

„Am renuntat la Honda din cauza conditiilor importatorului (Honda Trading Romania – n.r.). Cu Ford e altceva, exista o strategie de dezvoltare pe termen lung”, a spus Manolache pentru 0-100.ro.

Dealerul Ford ATI Motors Holding din Iasi are o suprafata de 2.000 metri patrati (mp), dintre care 500 mp alocati pentru showroom si 1.500 mp pentru service. Acesta dispune de opt posturi de lucru pentru mecanica si 12 posturi de lucru pentru tinichigerie. Investitia totala in complexul Ford ATI Motors Holding se ridica la aproximativ 3,2 milioane euro, a anuntat Ford Romania.

Seful Companiei Nationale de Vanzari (CNV) a Ford in Romania, Henrik Nenzen, spune ca obiectivul este ca marca sa ajunga numarul unu ca volum de vanzari in randul marcilor de import, insa anul trecut Ford a fost pe locul cinci, cu inmatriculari mai mici cu 30% decat liderul Skoda.

CNV, operationala de la 1 august 2010, „se bate” pe dealeri Ford din orase importante din tara cu fostul importator al marcii americane pe plan local, compania Romcar, si cu divizia de retail a lui Tiriac, TiriacAuto. Toata disputa a plecat de la faptul ca Romcar a pierdut, odata cu infiintarea CNV a Ford, dreptul de a importa pe plan local autovehiculele marcii americane si dreptul de a coordona activitatea dealerilor din tara. Astfel, apele au devenit tulburi de la noi clauze contractuale dintre noul importator si dealeri.

Miza era considerabila si de egala importanta de ambele parti. Ford Romania si CNV isi doresc o retea cat mai mare de dealeri Ford in tara, sau macar aceeasi acoperire pe care o asigura Romcar. De cealalta parte, Romcar vrea ca unii dealeri din orase cheie sa ramana parteneri ai TiriacAuto, adica sa renunte la afaceri cu masini Ford, si sa vanda alte marci reprezentate in Romania de companii din cadrul TiriacAuto. Asa se face ca vechii dealeri Ford din Sibiu, Iasi, Satu Mare, Caras-Severin si Harghita au ales sa renunte la Ford, in a doua parte a anului trecut, iar CNV a luptat sa compenseze aceste pierderi prin atragerea de noi parteneri, asa cum este si cazul ATI Motors.

Ford vrea sa-si dubleze numarul de centre auto din Romania de la 38 in prezent la circa 70 atunci cand piata auto isi va reveni si va ajunge din nou la 300.000-350.000 autovehicule comercializare anual, a declarat pentru 0-100.ro Henrik Nenzen, in urma cu o luna.

Lasa un comentariu