Acasa Ferrari Ferrari a vandut 6.573 masini in 2010, nivel record

Ferrari a vandut 6.573 masini in 2010, nivel record

de Radu Preda

Ferrari Store (sursa - 0-100.ro)

Constructorul italian de masini sport de lux Ferrari, controlat de Fiat, a livrat anul trecut 6.573 de masini, in crestere cu 5,4% fata de 2009, stabilind astfel un nou record de vanzari anuale pentru companie.

Rezultat este atribuit in principal cresterii inregistrate pe pietele emergente, in special in Asia, precum si revenirii pietei auto din SUA la niveluri record.

De asemenea, numarul de magazine Ferrari a crescut in 2010 prin deschideri de prestigiu ale unor noi unitati pe Park Avenue in New York si in Johannesburg, acolo unde Ferrari Store deja existent a fost completat de unul nou, numarul total de Ferrari Store in lume ajungand la 40 de unitati. Si in Romania exista unul, pe Calea Victoriei, inaugurat in decembrie 2009.

Pe partea de activitati de licentiere cea mai importanta noutate a fost deschiderea in noiembrie 2010 a imensului parc tematic Ferrari World din Abu Dhabi. In primele sale luni de activitate, parcul a depasit asteptarile, iar Ferrari Store din interiorul sau a devenit rapid cel mai profitabil dintre toate unitatile Ferrari Store din intreaga lume.

Au crescut de asemenea si activitatile pe internet, website-ul marcii reusind sa ajunga la 300 milioane de afisari. Canalele Ferrari pe social media, inclusiv Twitter si Facebook, au inregistrat cresteri, contul de Facebook atragand 3 milioane de membri.

Muzeul Ferrari din Maranello a atras in 2010, pentru prima data, peste 225.000 de vizitatori anual, peste 60% dintre acestia venind din afara Italiei.

Investitiile marcii au reprezentat anul trecut 15% din cifra de afaceri. Aceste investitii nu le includ pe cele facute in Formula 1 in 2010, competitie in care Scuderia Ferrari Marlboro a revenit pe podium.

Vanzarile Ferrari pe piata chineza au crescut cu 43,6%, stabilind un nou record cu aproape 300 de masini vandute. In tarile din Orientul Mijlociu au fost vandute 349 de masini.

Statele Unite au stabilit la randul lor un nou record, inregistrand o crestere cu 12,7% in urma vanzarii a 1.576 de masini. America de Nord ca intreg (SUA si Canada) si-a confirmat pozitia sa ca piata principala, reprezentand 26% din vanzarile mondiale.

Pietele europene au ramas stabile, Regatul Unit a absorbit 467 de masini, cu 58 de exemplare in plus fata de 2009. Semnele care vin din Europa de Est sunt de asemenea pozitive. Desi regiunea este inca secundara ca importanta in termeni de vanzari totale, ea a inregistrat o crestere de aproape 5%, noteaza Ferrari.

Lasa un comentariu