Kia expune la Salonul Auto de la Detroit (10-23 ianuarie) monovolumul KV7, un concept de automobil inspirat din „simplitatea formei cutiei elegante, prezenta la telefoanele mobile moderne sau la trollere”, spune Kia.
In procesul regandirii a ceea ce exteriorul unui monovolum si imaginea acestuia ar putea fi, echipa de design Kia din California a imaginat un interior care sa raspunda necesitatilor unei nise absolut noi de consumatori, denumita „Ringleaders”.
Mai degraba decat de a folosi masina pentru transportul copiilor, Ringleaders sunt preocupati sa organizeze excursii, iesiri in din oras, cautand aventura pentru ei si prietenii lor. Cuvantul de ordine este impreuna, noteaza Kia.
De aceea, conceptul de interior al KV7 implica patru scaune pivotante, inclusiv cel al soferului, si un mini-lounge cu scaune pentru trei persoane in partea din spate.
La actionarea butonului de pornire, plansa de bord se misca aproximativ 15 cm catre sofer, facilitand accesul la comenzi si la afisajul multifunctional care integreaza toate functiile informative si de divertisment, climatizarea si sistemul de navigatie. Interfata poate fi controlata de un mouse trackball, montat in bord.
Pasagerii din spate au interfata lor separata, sub forma unui afisaj sensibil la atingere. KV7 ofera acces la internet pentru ambele ecrane-computer din masina.