Acasa Chevrolet Chevrolet Orlando vine in Romania la inceput de 2011, de la 14.790 euro, inclusiv TVA

Chevrolet Orlando vine in Romania la inceput de 2011, de la 14.790 euro, inclusiv TVA

de Adrian Mitrea

Chevrolet Orlando (sursa - Chevrolet)

Constructorul auto american Chevrolet lanseaza in Europa si Romania, la inceputul anului 2011, primul monovolum european al marcii, denumit Orlando, dezvaluit in premiera mondiala la Salonul Auto de la Paris din aceasta toamna. Masina are un pret de pornire de 14.790 euro in Romania, inclusiv TVA.

Chevrolet Orlando dispune de sapte locuri, este construit pe platforma lui Cruze, iar clientii pot alege intre o motorizare pe benzina si doua turbo diesel.

click aici pentru galeria foto

In Romania, Orlando echipat cu motorul de baza, pe benzina, de 1,8 litri (141 Cai Putere), are un pret de pornire de 14.790 euro, inclusiv TVA. Motorizarea turbo diesel de 2 litri cu 130 Cai Putere porneste de la 17.490 euro, inclusiv TVA. Pentru cea de-a treia motorizare (2 litri turbo diesel de 163 Cai Putere), Chevrolet nu a anuntat inca preturile pentru Romania, insa le va comunica la lansare.

Motorul pe benzina poate duce masina la o viteza maxima de 185 km/h. Consumul mediu declarat de producator este de 7,3 litri de benzina pentru 100 de kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon pe kilometru se ridica la 172 de grame.

Echipat cu propulsorul diesel de 130 Cai Putere, Orlando poate atinge o viteza maxima de 180 km/h. Consumul este de 6 litri / 100 km, iar emisiile de 159 grame dioxid de carbon pe kilometru.

Clientii vor putea opta intre trei niveluri de echipare: LS, LT si LTZ.

Echiparea de baza include:

  • aer condiţionat
  • ESC
  • 6 airbaguri
  • oglinzi electrice şi încălzite
  • 7 locuri şi funcţionalitatea unui adevărat MPV
  • scaun sofer si pasager reglabil pe 4 directii
  • geamuri electrice fata cu impuls
  • coloana de directie reglabila pe inaltime
  • radio CD cu MP3

La interior se remarca asa-numita asezare a scaunelor tip „amfiteatru”, prin care inginerii au reusit sa ridice al doilea si al treilea rand de scaune pentru a permite ocupantilor lor sa vada mai bine in fata si lateral.

La capitolul siguranta, Orlando este echipat cu sase airbaguri: doua in fata, doua laterale si doua cortine. De asemenea, in caz de accident, niste senzori deblocheaza usile pentru a permite ocupantilor sa nu ramana captivi in interior.

Productia monovolumul Orlando a inceput in luna octombrie la fabricile General Motors din Coreea de Sud.

Chevrolet este cea mai importanta marca internationala a grupului american General Motors (GM) cu vanzari anuale de aproximativ 3,5 milioane de autovehicule, in peste 130 de tari.

comenteaza pe gmclub

Lasa un comentariu