Acasa Industrie 3M va cumpara furnizorul de tehnologii de slefuire Winterthur

3M va cumpara furnizorul de tehnologii de slefuire Winterthur

de Costea Arsene
Reparatie caroserie auto (sursa - Auto1one)
Reparatie caroserie auto (sursa - Auto1one)

Compania americana 3M, furnizor de diverse tehnologii si produse pentru automobile si nu numai, prezenta si in Romania, a anuntat ca va achizitiona furnizorul elvetian de tehnologii de slefuire Winterthur, prin cumpararea unui pachet de actiuni in valoare de aproximativ 448 milioane dolari.

Presedintele Winterthur si-a pus, la randu-i, la vanzare, partea sa de actiuni, care inseamna 14% din total. Oferta este conditionata de vanzarea initiala a 66,67% dintre actiunile Winterthur Technologies catre 3M si de indeplinirea catorva conditii legale, se arata intr-un comunicat al 3M.

Tranzactia este asteptata sa se definitiveze in primul trimestru al anului 2011.

Winterthur Technologies, cu sediul in Zug (Elvetia), este un furnizor global de tehnologie de slefuit, specializat in dezvoltarea de aplicatii de slefuit de inalta precizie pentru instrumente folosite in industrie si in sectoarele auto si aeronautic.

Winterthur este un actor important pe piata materialelor abrazive, evaluata la 14 miliarde dolari, fiind asteptata sa creasca cu mai mult de 4% pe an.

Compania 3M a fost infiintata in anul 1902, iar in prezent are aproximativ 75.000 de angajati, care isi desfasoara activitatea in peste 65 de tari.

In cadrul Winterthur lucreaza aproximativ 1.300 de angajati, compania inregistrand in primul semestru al anului 2010 vanzari de 114 milioane de dolari, cu 30% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre