Acasa Foto In garajul nostru: Opel Meriva

In garajul nostru: Opel Meriva

de Adrian Mitrea

Opel Meriva (sursa - 0-100.ro)

Opel Meriva a ajuns la a doua generatie si odata cu acest pas ierarhic trece de la imaginea unui monovolum fara personalitate la un stil tineresc si foarte indraznet, mai ales cand vorbim de deschiderea neconventionala a usilor din spate.

Concept

Noul Meriva pastreaza foarte fidel liniile conceptului cu acelasi nume, prezentat de Opel in 2008, desi putini chiar au crezut ca noul monovolum de clasa mica al germanilor va prelua stilul de deschidere a usilor spate de la Rolls-Royce.

click aici pentru galeria foto

Oricum, Meriva este expresia pura a ambitiei Opel de a se diferentia cu orice pret in segmentul masinilor mici de familie – o categorie de vehicule foarte bine dezvoltata in marile piete auto europene precum Franta si Germania, dar nu si la noi.

Design

Estetic vorbind avem in fata un progres incontestabil al marcii germane, semn ca reteta noilor Insignia si Astra e de succes. Motivele de design cu unghiuri ascutite la faruri si stopuri iti dau senzatia de viteza si dinamism, chiar daca masina sta pe loc.

In interior se repeta povestea de la Astra si Insignia. Comenzile sunt in mare aceleasi si dispuse cam la fel. Butoanele pentru radio CD si climatizare iti dau senzatia de aglomeratie, insa devin foarte usor de folosit dupa ce le pricepi logica.

Tehnologie, confort si dotari

Probabil ca te intrebi de ce Opel a ales o altfel de deschidere pentru usile din spate, ca la Rolls-Royce. Ca o paranteza, acest sistem de portiere de cheama sinucigas de la termenul englezesc suicide doors. Opel le denumeste FlexDoors si le-a mai folosit pe masinile sale lansate acum mai bine de 50 de ani, cand, ce-i drept, acest tip de deschidere a portierelor spate era mult mai raspandit.

Opel Meriva (sursa - 0-100.ro)Aceasta solutie constructiva are cateva avantaje. De exemplu, cand vrei sa cobori din masina poti sa-ti sprijini bratul pe fata de usa, ca si cand ai avea o aripa uriasa. Portiera devine un bun sprijin pentru a cobori. In plus, nu mai exista riscul ca pasagerii sa frece cu picioarele fata usii cand urca sau coboara.

Deci in afara de faptul ca vecinii ar putea sa te critice ca ti-ai cumparat Meriva ca o varianta mai ieftina de Rolls-Royce, usile acestea n-au niciun dezavantaj.

Interiorul este neasteptat de bine adaptat cerintelor moderne pentru o masina de familie. Pe doua sine paralele culiseaza cotiera imensa, iar imediat sub ea se afla o tavita cu suport pentru pahare care gliseaza de asemenea. Cotiera si tavita pot fi si scoase. Mai jos exista inca un spatiu imens pentru sticle sau alte obiecte voluminoase care trebuie sa stea la indemana.

Confortul e completat de o pozitie corecta pentru schimbatorul de viteze si volan, care vin exact unde trebuie pentru sofer. Masina din test are si o dotare mai exotica in acest segment: volan incalzit. O alta facilitate de confort foarte utila iarna, scaunele incalzite, se fac simtite dupa nici 30 de secunde de la pornirea rezistentelor, iar intr-un minut ajung sa friga.

Pe sosea

La drum intins ajungi sa descoperi cele mai importante puncte forte ale masinii, dar si cele mai mari minusuri.

Opel Meriva (sursa - 0-100.ro)In mod traditional, monovolumele au suspensii moi si confortabile. Meriva rupe traditia si este parca mai ferma chiar decat noua generatie Astra, iar directia are un raspuns demn de o masina sportiva. O scurta miscare din inchietura e suficienta pentru a te inscrie pe viraje rapide fara sa ai emotii ca masina ar putea scapa de sub control.

Pe langa interiorul foarte versatil, modul in care sunt reglate suspensiile reprezinta marele punct forte al noii Meriva.

Motorul de pe masina din test este turbo, pe benzina, de 1,4 litri, si dezvolta 120 de Cai Putere. Acest propulsor ofera performante decente si un consum mediu de circa 8 litri / 100 km. Cu alte cuvinte, acest propulsor consuma ca unul de 1,6 litri fara turbo si trage ca unul de 1,8 litri.

La viteze de 70 km/h acest motor turbo afiseaza un consum instant de sub 6 litri / 100 km, iar la 130 km/h circa 8-8,5 litri / 100 km.

Din pacate, masina are doua minusuri greu de trecut cu vederea. In primul rand scaunele din spate sunt cam tari si slab profilate, batandu-se astfel cap in cap cu ideea de masina de familie si cu deplasarile pe distante mari. Macar scaunele din spate pot culisa individual, permitandu-ti sa alegi intre mai mult spatiu pentru picioare sau pentru portbagaj.

Un alt minus este zgomotul mare in mers ce provine de la anvelope si de la vant. Practic, la viteze de peste 80 de kilometri pe ora se simte un huruit cam pregnant in masina. Macar instalatia audio cu radio CD si MP3 (CD 400) e decenta si salveaza urechile pasagerilor.

Concurenti

Desi pare ca e limpede cu cine concureaza, lungimea de 4.288 mm si ampatamentul de 2.644 mm plaseaza noua Meriva intre monovolumele de clasa mica (segmentul B) si cele compacte (clasa C), astfel ca rivali pot fi considerati: Citroen C3 Picasso si C4 Picasso, Ford Fusion si C-Max, Hyundai ix20, Peugeot 3008, Renault Grand Modus si Scenic, precum si Volkswagen Golf Plus.

Concluzii

Meriva din acest test are un pret de putin peste 19.000 de euro, inclusiv TVA de 24%. Pretul nu e rau, dar daca antifonarea ar fi fost mai buna si scaunele din spate mai comode, si-ar fi meritat banii cu prisosinta.

caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

comenteaza pe gmclub

Interior Opel Meriva (sursa - 0-100.ro)

Lasa un comentariu