Acasa Curiozitati Porsche interzice angajatilor sa foloseasca Facebook, de teama spionajului industrial

Porsche interzice angajatilor sa foloseasca Facebook, de teama spionajului industrial

de Adrian Mitrea

Porsche 911 Speedster (sursa - 0-100.ro)

Porsche a decis sa blocheze accesul angajatilor la retele de socializare si situri precum Facebook, Xing si eBay, pentru a se proteja de spionajul industrial, transmite Bloomberg.

Conducerea Porsche este ingrijorata ca serviciile straine de spionaj ar putea sa ii urmareasca angajatii care posteaza informatii confidentiale pe retele de socializare virtuale, expunand astfel compania, a declarat purtatorul de cuvant al producatorului autogerman Dirk Erat.

„Aceste servicii implica un anumit grad de risc. Interzicerea accesului de la serviciu la site-uri precum eBay reflecta politica grupului”, a mai spus Erat.

Facebook s-a angajat, in luna mai, sa modifice setarile referitoare la informatiile private, pentru a simplifica schimbul de date personale. Compania a fost criticata de utilizatori si autoritati pentru ca a luat masuri insuficiente de protejare a datelor private.

Lasa un comentariu