Firma de tuning elvetiana Mansory, specializata pe marci precum Porsche, Ferrari si Bentley, trece pe marci mai accesibile precum BMW, a anuntat Mansory Romania.
„Pentru prima oara, Mansory Switzerland AG prezinta un program personalizat pentru modelele BMW actuale. Modelul X5 va fi primul model al marcii alb-albastre care primeste o serie de modificari substantiale. X5 este doar inceputul”, a declarat managerul general al companiei, Michael Stein, intr-un comunicat de presa.
click aici pentru galeria foto
Alte modificari vor urma in curand pentru modelele BMW X6 si BMW seria 7, spune Stein.
Capota pentru BMW X5 creata de Mansory este din fibra de carbon si optimizeaza volumul de aer rece primit de motor prin canalele de ventilatie suplimentare. Aripile mai late si noi praguri laterale vin sa completeze tuningul exterior.
Bara spate care a fost de asemenea redesenata, a primit un difuzor central care face loc pentru patru evacuari din otel inoxidabil. Eleronul de hayon ofera apasare aerodinamica si stabilitate suplimentara la viteze mari. Noile componente aerodinamice sunt construite de inginerii Mansory din deja caracteristica fibra de carbon procesata in autoclava. Aceasta permite obtinerea unei suprafate netede, pastrand o greutate foarte scazuta.
Sub capota, BMW X5 M are modificari substantiale. Puterea este dusa de la 555 Cai Putere (CP) la 670 CP, iar cuplul de la 680 Newton-metru (Nm) la 950 Nm. Datorita acestor modificari, X5 accelereaza pana la 100 km/h in 4,2 secunde si poate atinge o viteza maxima de 300 km/h.
Jantele de pe masina (denumite M10) imbunatatesc manevrabilitatea si aspectul, avand anvelope de dimensiunea 315/25 R23. Un plus de manevrabilitate este dat si de suspensia sport reglabila montata de Mansory, care coboara centrul de greutate al masinii cu 40 mm.