
Primul Ferrari cu propulsie hibrida (benzina+electric) ar putea intra in productie in 2012, ca succesor al modelului Enzo, a lasat sa se inteleaga presedintele marcii sport de lux italiene, Luca Cordero di Montezemolo.
Seful Ferrari spune ca n-are de gand sa paraseasca compania, desi i-a fost propus un post in Guvernul italian, si vrea sa ramana la Ferrari suficient de mult incat sa dea forma noii generatii de masini, mai eficiente, reiese dintr-un interviu acordat de catre Montezemolo publicatiei Automotive News Europe (ANE), preluat si interpretat de AutoWeek si autoblog.com.
Ca Ferrari va imbratisa hibridizarea, la fel ca toti producatorii de masini poluante, nu mai este un secret. Compania a prezentat in martie 2010 un prototip hibrid Ferrari 599 GTB Fiorano (denumit si 599 Hy-Kers) prin care anunta intentiile de a produce automobile hibride.
Potrivit Ferrari, integrarea tehnologiei hibride ar permite companiei sa produca in continuare masini cu motoare mari si performante deoarece motoarele electrice ar reduce emisiile de dioxid de carbon pe kilometru cu pana la 30%, incadrandu-se astfel in tot mai strictele reglemenentari privind protectia mediului.
