Cifra de afaceri a grupului auto francez Renault a crescut cu 23,1% in primul semestru din acest an, comparativ cu aceeasi perioada anului trecut, de la 15,991 miliarde euro la 19,668 miliarde euro, a anuntat compania.
De asemenea, vanzarile mondiale ale grupului au urcat cu 21,7 in perioada analizata, iar cota de piata s-a apreciat usor (+0,15 puncte procentuale).
Rezerva de lichiditati a activitatii Automobile continua sa se consolideze si atinge 10,4 miliarde euro, in crestere de la 9,5 miliarde euro in prima jumatate a anului 2009.
Renault ramane optimist in acest an si estimeaza ca piata auto mondiala va creste cu circa 8% fata de 2009, desi pentru piata europeana este asteptata o scadere cuprinsa intre 7% si 9% fata de anul trecut.