Dealerul Toyota Mega Auto din Iasi a fost premiat pentru „Excelenta in Satisfactia Clientilor”, distictie acordata de constructorul auto japonez Toyota in cadrul unui eveniment organizat la nivel european.
Acesta este al cincilea an in care Toyota organizeaza evenimentul, denumit Toyota Ichiban.
Criteriile pe baza carora au fost evaluati participantii s-au incadrat in doua categorii: satisfacerea clientilor in momentul vanzarii si satisfactia post vanzare.
Aproximativ 2.600 de dealeri din Europa au fost evaluati pe baza rezultatelor unui studiu privind satisfactia clientilor, introdus pentru prima oara de Toyota Motor Europe in 2006.
In cadrul editiei din acest an au fost premiati 41 de dealeri din 31 de tari.
Termenul „ichiban” este cuvantul japonez provenit din sloganul Toyota – „Okyakusama Ichiban”, care inseamna „Clientul pe primul loc”. Cuvantul „ichiban” se traduce prin „numarul unu”, „primul”.
Anul trecut, din Romania, a fost premiat dealerul Toyota Genius Motors din Brasov.
Toyota Motor Europe coordoneaza activitatea de vanzari si marketing a vehiculelor Toyota si Lexus, a pieselor de schimb si accesoriilor, precum si operatiunile Toyota de productie si inginerie. Toyota are 80.000 de angajati in Europa, direct si indirect, si a operat investitii de peste sapte miliarde euro din 1990 incoace.
Operatiunile Toyota in Europa sunt sustinute de o retea formata din 30 de companii nationale responsabile pentru 56 de state, un total de 3.000 de showroomuri si noua fabrici.