Acasa Foto In garajul nostru: Skoda Yeti

In garajul nostru: Skoda Yeti

de Adrian Mitrea
Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)
Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)

Yeti este cel mai nou venit model in gama Skoda si este un jucator indraznet in peisajul deja mult prea vast al crossoverelor. Masina impresioneaza printr-o tinuta de drum precisa, dar are mici dezavantaje care-i stirbesc calitatile.

Concept

Skoda Yeti are menirea sa aduca in curtea marcii cehe clienti pe a caror lista de cumparaturi nu se afla si Skoda, in materie de SUV-uri.

Click aici pentru galeria foto

In prezent, toate marcile generaliste au un SUV in oferta, iar Skoda nu putea lasa acest segment de piata neacoperit. Lansat in Romania in octombrie 2009, in vreme de criza, Yeti a reusit totusi sa isi gaseasca peste 50 de clienti la noi in tara.

Design

In materie de design, capitol subiectiv la orice masina, Yeti e foarte diferit in comparatie cu restul crossoverelor de pe piata. Il poti recunoaste din orice unghi. Dar individualitatea asta il costa destul de mult pe micul Yeti, pentru ca atrage mai multe critici decat laude pentru design.

Oricum, cei de la Skoda au reusit foarte bine sa imprime acestui model liniile specifice marcii. Seamana izbitor cu Roomster si Fabia…

Tehnologie, confort si dotari

Yeti beneficiaza de toata experienta Volkswagen in materie de SUV-uri si crossovere. Tehnic vorbind, Yeti e un Volkswagen Tiguan bine deghizat, ceea ce nu poate fi decat un lucru bun.

Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)
Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)

La capitolul tehnologie merita mentionat faptul ca sistemul de tractiune integrala Haldex este gestionat de un computer inteligent, capabil de multe artificii. Cel mai interesant este butonul Off-Road, disponibil doar pe versiunile 4×4.

Practic, acest buton modifica functionarea sistemelor ABS si ESP pentru a avea „interventii mai lungi”, adica sa tina rotile infranate mai mult timp, pentru o coborare optima a pantelor. Sistemul functioneaza cand masina se afla in primele trei trepte de viteza, in marsarier sau cand este scoasa din viteza.

In aceasta ultima situatie, Yeti are o viteza minima de coborare de 4 kilometri pe ora. Prin actionarea scurta a acceleratiei viteza poate creste. Ulterior, poti reveni la 4 kilometri pe ora prin apasarea scurta a franei. Practic, atunci cand masina e scoasa din viteza si cobori o panta, acceleratia si frana actioneaza precum butoanele tempomatului.

Poate te intrebi de ce e util acest sistem…. Raspunsul e simplu. Pentru ca te lasa sa lucrezi linistit cu volanul, in teren accidentat, fara a mai purta grija acceleratiei sau franei.

Pe langa aceasta functie inteligenta, computerul de bord al masinii are multe altele, dar mai putin interesante.

Un plus consistent pentru Yeti vine la capitolul spatiu interior si modularitate. Forma patratoasa asigura un maxim de libertate pentru capetele pasagerilor, iar cu scaunele din spate poti face orice vrei.

Din pacate, calitatea plasticului si a textilelor nu se ridica la pretentiile pretului de 27.500 de euro, inclusiv TVA, pe care Skoda il cere pentru masina din test, dar macar totul e bine inchegat si nu scoate zgomote suspecte.

Pe sosea

Pe sosea Yeti se descurca onorabil. Senzatia din masina e comparabila cu cea dintr-o Octavia 2 la nivel de confort si stabilitate, ceea ce nu e deloc rau pentru un crossover.

Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)
Skoda Yeti (sursa - 0-100.ro)
Tractiunea 4×4 e foarte distractiva mai ales pe timp de iarna, pentru ca iti asigura un control mult mai bun al masinii. Chiar si pe viraje masina se simte mai ferma decat o Octavia cu tractiune doar pe fata.

Motorul diesel de 2 litri si 140 de cai putere imprima un ritm alert micului Yeti, iar consumul de carburant are valori mai mult decat decente. E vorba de o medie de 11-12 litri / 100 km in Bucuresti si de sub 7 litri / 100 km in extraurban. La 100 de kilometri pe ora consumul instant al lui Yeti este de 4,7 litri / 100 km, iar la 130 km/h urca la 6,4 litri / 1000 km.

Chiar si in conditiile unui consum relativ mic, Yeti nu te indeamna sa mergi tare pentru ca antifonarea masinii lasa de dorit. La peste 2.500 de rotatii pe minut motorul se face simtit destul de puternic in habitaclu.

Concurenti

In prezent, toate marcile si-au adaugat in gama SUV-uri, iar batalia in acest segment e mai aprinsa decat in cazul masinilor mici de oras, de exemplu. Yeti e un crossover atipic, pentru ca e prea mare sa concureze cu modele precum Fiat Sedici/Suzuki SX4, dar prea mic pentru a rivaliza direct cu Toyota RAV4 si Citroen C-Crosser/Peugeot 4007/Mitsubishi Outlander. Totusi, cei mai importanti rivali ai lui Yeti sunt Dacia Duster, Kia Sportage, Hyundai Tucson, Nissan Qashqai, Ford Kuga, Renault Koleos, si fratele de platforma Volkswagen Tiguan.

Concluzii

In concluzie, Yeti combina foarte bine agilitatea unei berline, cu abilitatile de off road ale unui SUV si cu modularitatea unui monovolum. Desi pretul variantei testate este cam mare, trebuie sa tii cont totusi ca o dotare precum trapa ridica pretul masinii cu aproape o mie de euro.

Deci intre 20.000 si 25.000 de euro iti poti configura un Yeti 4×4. Alegerea este una destul de buna, pentru ca masina poate fi folosita la fel de bine in oras, la munte sau in concedii.

Caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre