Angajatii Dacia vor beneficia in 2010 de o majorare salariala de 300 lei, in doua transe, in urma negocierilor dintre patronat si sindicate, care s-au incheiat, miercuri (17 februarie), cu un acord intre cele doua parti. Astfel, conflictul de munca s-a incheiat, iar sindicalistii au renuntat la ideea organizarii unor greve si manifestatii.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2010, toti salariatii de la Dacia vor beneficia de o crestere salariala de 220 de lei (retroactiv), in suma fixa, iar din 1 aprilie vor beneficia de o crestere salariala de 80 lei.
Astfel, la inceputul lunii aprilie, salariul minim pentru un muncitor calificat de la Dacia va fi de 1.650 lei, salariu de baza fara sporuri, potrivit vicepresedintelui Sindicatului Dacia Ion Iordache, citat de MEDIAFAX.
„Angajatii vor beneficia de o prima exceptionala de 600 lei, care va fi plătita in doua etape: 300 de lei in luna martie si 300 de lei in luna septembrie, cu ocazia Zilei Constructorului de Masini. (…) Salariatii vor beneficia si de o prima de participare la rezultatul intreprinderii pe 2009, in valoare de 700 lei, care va fi platita in luna mai”, a anuntat Dacia, printr-un comunicat de presa.
Revendicarea initiala a sindicatului a vizat acordarea, incepand cu 1 ianuarie 2010, a 520 de lei in suma fixa, pentru toti salariatii, acordata o data, iar patronatul a oferit, in prima faza, 170 de lei in trei transe, din ianuarie, aprilie si septembrie, oferta ce a nemultumit sindicatul, care a declansat conflictul de interese, in conformitate cu legea conflictelor de munca.
Joia trecuta (11 februarie), conducerea Automobile Dacia propusese angajatilor, la o noua runda de negocieri, o majorare salariala de 200 de lei, oferta refuzata de sindicatul uzinei.
Liderul sindical considera ca majorarea salariala se justifica date fiind rezultatele obtinute de uzina Dacia in 2009 si a previziunilor economice favorabile pentru acest an.
Potrivit unor date preliminare, Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a avut anul trecut un profit de 230,28 milioane lei, in crestere cu 3,7% fata de 2008.
Vanzarile Dacia la nivel mondial au crescut cu 20,5% anul trecut, in comparatie cu 2008, dar acest avans a fost datorat integral exporturilor, deoarece vanzarile in Romania au scazut cu 50,9%. Astfel, Dacia a livrat 311.282 autovehicule (autoturisme si utilitare) anul trecut in lume, fata de 258.372 unitati in 2008.
In Romania insa vanzarile au scazut dramatic, de la 84.719 vehicule la 41.862 unitati.