Acasa Revista Presei Revista presei, 3 feb.: Motorul masinii Printului Charles, transformat in butoni. Saab ar putea deveni profitabil pana in 2012

Revista presei, 3 feb.: Motorul masinii Printului Charles, transformat in butoni. Saab ar putea deveni profitabil pana in 2012

de Adrian Mitrea

Michael Schmidt, omul de afaceri care controleaza Automobile Bavaria, cel mai mare dealer BMW de pe piata locala si fostul importator al marcii, este in negocieri pentru deschiderea primului service oficial al marcii de lux Rolls Royce pe piata locala.

Acesta ar putea fi un prim pas inainte de preluarea oficiala a importului acestei marci exclusiviste, in acest sens compania Automobile Bavaria aducand deja in showroomul din Baneasa un Rolls Royce Phantom, informeaza Ziarul Financiar.

Rechemarile masive de masini declansate de Toyota pe plan mondial pentru posibile probleme la acceleratie ar putea costa compania doua miliarde de dolari din cauza opririi temporare a productiei unor modele dar si fiindca e de asteptat ca vanzarile sa fie afectate si pe viitor, scrie BBC News, informatie preluata de HotNews.ro.

Noii proprietari ai companiei Saab vor sa obtina profit de pe urma acesteia pana in anul 2012 si au pregatit deja un plan afaceri in acest sens, relateaza automarket.ro.

Familia Bazac, care detine importatorul Ferrari – Forza Rossa, si-a consolidat businessul prin preluarea actiunilor pe care grupul italian Vigroup – Ploiesti le detinea in cadrul companiilor Forza Rossa Downtown Invest si Forza Rossa Store – magazinul Ferrari deschis pe Calea Victoriei, potrivit Ziarului Financiar.

Numarul inmatricularilor de automobile noi din Germania, cea mai mare piata auto a Europei, a scazut in ianuarie pentru a doua luna consecutiva, cu 4,2%, comparativ cu aceeasi perioada din 2009, la 181.500 de unitati, cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, scrie stiriauto.ro.

Masina Printului Charles, un Aston Martin DB6 Volante, isi va „dona” cele sase pistoane pentru o cauza nobila: crearea a doua sute de butoni inveliti in aur, care ar urma sa fie vanduti in scopuri caritabile, informeaza automarket.ro.

Lasa un comentariu