Acasa Dacia FOTO: Dacia a prezentat oficial SUV-ul Duster, disponibil cu trei motorizari din primavara lui 2010

FOTO: Dacia a prezentat oficial SUV-ul Duster, disponibil cu trei motorizari din primavara lui 2010

de Adrian Mitrea

Dacia Duster (sursa - Dacia.ro)

Dacia a prezentat marti (8 decembrie) primele fotografii oficiale cu primul SUV din istoria marcii, Duster, model care va fi disponibil in Europa din primavara anului viitor, cu o motorizare pe benzina si cu doua diesel.

Propulsorul pe benzina este de 1,6 litri (110 Cai Putere) si poate fi cuplat la un sistem de tractiune 4×2 (pe rotile din fata) sau 4×4.

Click aici pentru galeria foto

Versiunile diesel dezvolta 85 Cai Putere, respectiv 105 Cai Putere, dintr-un propulsor turbo de 1,5 litri (dCi).

Dacia nu a anuntat si preturile pentru Duster, urmand ca acestea sa fie comunicare in apropierea momentului lansarii.

Potrivit oficialilor Dacia, inca nu se cunosc posibilitatile de cuplare ale motorizarilor la sistemele de tractiune. Cu toate acestea, este de asteptat ca motoarele de 105 Cai Putere (diesel) si 110 Cai Putere (benzina) sa poata fi asociate la sisteme de tractiune 4×2 si 4×4, in timp ce versiunea de intrare in gama, de 85 Cai Putere (diesel), sa poata fi comandata exclusiv cu tractiune pe rotile din fata.

Dacia Duster este al saselea model dezvoltat de Dacia Renault pe platforma Logan (B0) si vor urma si alte modele in anii urmatori.

Potrivit constructorului, motorizarile de pe Duster vor asigura un consum redus de carburant si vor avea emisii scazute de dioxid de carbon. Versiunile diesel ale Dacia Duster emit sub 140 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, in versiunea 4×2 (primind astfel semnatura Dacia eco²), si sub 150 de grame de dioxid de carbon pe kilometru pentru versiunea 4×4.

Dacia Duster este fabricat in uzina din Mioveni. Incepand din primavara anului 2010, el va fi vandut in cele doua versiuni, 4×2 si 4×4, in Europa, in Turcia si in tarile din Nordul Africii (Magreb).

Duster si expansiunea internationala

Duster este un vehicul cu ambitii internationale, atat comerciale cat si industriale. Lansarea lui va avea loc progresiv in diferite regiuni ale lumii, sub marcile Dacia sau Renault, asa cum este deja cazul modelelor Sandero si Logan.Dacia Duster (sursa - Dacia)

Incepand din iunie 2010, Duster va fi lansat, sub marca Renault, in Ucraina, in Orientul Mijlociu (Israel, Iordania, Siria, Liban), in Egipt si in unele tari din Africa.

Fabrica de la Mioveni, uzina de referinta a programului Entry (gama de vehicule bazata pe proiectul X90 – proiectul Logan), va produce vehiculele destinate tuturor acestor piete, atat cele sub marca Dacia, cat si cele sub marca Renault, se arata intr-un comunicat al Dacia.

Uzina din Mioveni, a carei capacitate actuala de productie este de 350.000 de vehicule pe an, va continua sa produca si celelalte modele ale marcii.

Duster in Rusia, Brazilia si in Tarile Golfului Persic, dar sub sigla Renault

Expansiunea mondiala a modelului Duster va continua in 2011. In Tarile din Golful Persic masina va fi disponibil sub marca Renault, incepand din 2011, vehiculele urmand sa fie produse tot de uzina de la Mioveni.

Duster va fi produs si in Brazilia, in uzina de la Curitiba, alaturi de modelele Sandero, Sandero Stepway si Logan. Vehiculele fabricate aici vor fi vandute in Brazilia, in Argentina, in Mexic si in Chile.

Ulterior, Duster va fi industrializat si produs in Rusia, in uzina Avtoframos din Moscova.

Geneza proiectului Duster

Proiectul Duster s-a nascut pornind de la o constatare simpla: existenta in lume a unei nevoi reale pentru modele 4×4 incapatoare, robuste si abordabile, nevoie care este prea putin satisfacuta in prezent de oferta actuala. Pornind de la aceasta constatare, grupul Renault a decis sa dezvolte un model „tot-teren” destinat in primul rand pietelor in plina crestere. Inca de la lansarea proiectului au fost luate in calcul si necesitatile clientilor europeni.

In tarile emergente (Rusia, Brazilia, etc…), clasa de mijloc aspira la posesia unor vehicule moderne, care sa reflecte reusita lor sociala. In paralel insa, acesti clienti au nevoie de o masina robusta, fiabila si polivalenta pentru a rezista la constrangerile climatice si la conditii de utilizare pe cat de severe pe atat de variate (distante mari; sosele abrupte, chiar impracticabile; parcursuri in oras, deseori in centrul marilor aglomerari urbane). Ofertele actuale, reprezentate in majoritatea cazurilor de modele SUV de import, sunt deseori inaccesibile acestor clienti, spune Dacia.

In Europa, succesul Dacia a demonstrat existenta unei clientele aflate in cautarea unor vehicule moderne, fiabile si abordabile. Or, oferta de modele 4×4 si SUV, desi vasta, nu include segmentul vehiculelor de teren functionale si abordabile, privilegiind in schimb modelele SUV ostentative, scumpe si, deseori, inadaptate la nevoile de utilizare „tot-teren”.

Design si performante 4×4

Partea frontala se distinge prin impresia de robustete pe care o degaja: aripile largi, impozantul bandou cromat al calandrului, precum si bara de protectie masiva nu lasa nicio indoiala cu privire la apartenenta modelului Duster la universul 4×4.

Din profil se pot observa garda la sol suprainaltata, pasajele rotilor bine marcate si elementele de protectie pentru caroserie.

Cu o lungime de 4,31 metri si o latime de 1,82 metri, Dacia Duster afiseaza dimensiuni compacte. Gabaritul sau ii permite sa evolueze la fel de bine atat intr-un mediu urban, cat si in utilizare off-road.Dacia Duster (sursa - Dacia)

Dacia Duster a fost conceput pentru a infrunta toate tipurile de sosele si drumuri, oriunde in lume. Pentru a raspunde acestor nevoi variate, Dacia Duster va fi disponibil in toate tarile de comercializare in versiunea 4×2 (pentru clienti care doresc un vehicul cu garda mare la sol, cu o pozitie de conducere inalta la volan, dar care nu au o nevoie reala de patru roti motrice in utilizarea cotidiana) si in versiunea 4×4, pentru o utilizare mai larga.

Garda la sol este de peste 200 de milimetri (20 cm), iar unghiul de atac (deci in fata) este de 30 de grade si cel de degajare (in spate) este de 35 de grade.

Greutatea masinii este de 1.180 de kilograme (kg) in versiunea 4×2 si de 1.280 kg in versiunea 4×4.

Selectarea modului de tractiune se poate realiza printr-o comanda unica si intuitiva (de provenienta Nissan) situata in habitaclu, la baza consolei centrale.

In modul AUTO, repartizarea cuplului intre puntea fata si spate se face automat in functie de conditiile de aderenta. Conceput pentru a garanta o motricitate optima indiferent de conditiile de aderenta. In conditii normale, cuplul este transmis doar rotilor din fata. In caz de pierdere de motricitate sau in conditii de aderenta precara, o parte din cuplu este transferata puntii spate. In conditii extreme, cuplul este repartizat in proportie egala, de 50%, pe fiecare punte. Aceasta distributie este asigurata de un dispozitiv de cuplare electromagnetica de provenienta Nissan.

In modul LOCK, soferul inchide electronic modul 4X4 si transfera in permanenta 50 % din cuplu puntii spate. Aceasta utilizare este recomandata pe suprafetele cu aderenta scazuta (zapada, noroi, pamant, nisip) si la viteza redusa.

In modul 4×2, transmisia este setata pe doua roti motrice (cele din fata). Acest mod se preteaza sofatului pe sosele in stare buna si permite reducerea consumului de carburant.

Dacia Duster ofera locuri confortabile pentru cinci adulti. Modelul asigura ocupantilor acelasi nivel de spatiu interior ca Dacia Logan berlina.

In functie de versiune, portbagajul ofera pana la 475 litri. In cazul in care bancheta spate este rabatata, iar sezutul acesteia este basculat, Dacia Duster ofera un volum de incarcare care poate depasi 1.600 litri (in functie de versiune).

Siguranta, o prioritate

Dacia Duster (sursa - Dacia)

Dacia Duster beneficiaza de sistemul ABS Bosch 8.1 echipat cu un repartitor electronic al fortei de franare (EBV) si cu asistenta la franarea de urgenta (AFU).

In planul sigurantei pasive, Dacia Duster beneficiaza, in versiunea de serie, de doua airbag-uri frontale (in functie de piata) si de centuri de siguranta in trei puncte de prindere, cu limitator de efort pentru locurile din fata.

In functie de versiune, sunt disponibile doua airbag-uri laterale cap-torace pentru locurile din fata. Acestea asigura o protectie suplimentara pentru ocupanti in cazul unui soc lateral.

Sistemele de pretensionare pirotehnica pentru locurile din fata (in functie de versiune) imbogatesc dispozitivul de retinere al Dacia Duster, asigurand o mentinere optima a toracelui si, in caz de soc frontal, limitand deplasarea corpului catre inainte.

Pentru a proteja modelul Duster de coroziune, Dacia a recurs la:

  • injectare de ceara in cavitatile caroseriei si portierelor
  • etanseizare prin aplicare de mastic
  • folosirea de ceara complementara pe piesele mecanice ale bazei rulante
  • protectie ranforsata a bazei rulante si a pasajelor rotilor impotriva proiectiilor de pietris

Dacia Duster va fi disponibila pe majoritatea pietelor europene cu o garantie de trei ani sau 100.000 de kilometri.

18 comentarii

Gelu 8 decembrie 2009 - 15:19

Arata chiar bine. Daca nu va costa peste 13000E il voi cumpara!

Reply
Gelu 8 decembrie 2009 - 13:19

Arata chiar bine. Daca nu va costa peste 13000E il voi cumpara!

Reply
Traian 8 decembrie 2009 - 15:20

Bai baieti, mie nu imi place, arata foarte ciudate farurile alea si spatele zici ca sunt de conserva!

Reply
Traian 8 decembrie 2009 - 13:20

Bai baieti, mie nu imi place, arata foarte ciudate farurile alea si spatele zici ca sunt de conserva!

Reply
FutureFrenzzy 8 decembrie 2009 - 15:22

Un ***** romanesc, asta e! Ca si loganu, o porcarie!

Reply
FutureFrenzzy 8 decembrie 2009 - 13:22

Un ***** romanesc, asta e! Ca si loganu, o porcarie!

Reply
Politistu' 8 decembrie 2009 - 15:24

@FutureFrenzzy – tipic gandirea de roman prost. In loc sa fii mandru ca o companie romaneasca face asa ceva, tu repede sa improstii cu ***** peste singurul brand de valoare din Romania!

Reply
Politistu' 8 decembrie 2009 - 13:24

@FutureFrenzzy – tipic gandirea de roman prost. In loc sa fii mandru ca o companie romaneasca face asa ceva, tu repede sa improstii cu ***** peste singurul brand de valoare din Romania!

Reply
Marian 8 decembrie 2009 - 15:25

Haideti mai ca arata chiar bine! Cred ca si varianta 4×2 este foarte misto …

Reply
Marian 8 decembrie 2009 - 13:25

Haideti mai ca arata chiar bine! Cred ca si varianta 4×2 este foarte misto …

Reply
Poze cu interiorul 8 decembrie 2009 - 15:26

Poze cu interiorul nu aveti? Sunt tare curios cum arata …. Adica sunt curios daca au schimbat ceva fata de Logan/Sandero la interior …

Reply
Poze cu interiorul 8 decembrie 2009 - 13:26

Poze cu interiorul nu aveti? Sunt tare curios cum arata …. Adica sunt curios daca au schimbat ceva fata de Logan/Sandero la interior …

Reply
Imi place 8 decembrie 2009 - 15:40

Imi place, pacat ca sunt in constructii cu casa si mi-am luat anul trecut un Logan. L-as fi luat daca existau fonduri pentru el!

Reply
Imi place 8 decembrie 2009 - 13:40

Imi place, pacat ca sunt in constructii cu casa si mi-am luat anul trecut un Logan. L-as fi luat daca existau fonduri pentru el!

Reply
Adrian Mitrea 8 decembrie 2009 - 17:12

Salut, cei de la Dacia-Renault au fost zgarciti si nu au dat si poze cu interiorul, dar un mic film spion arata ca masina nu va fi diferita de Sandero si Logan.

Din ce stiu eu, doar forma ceasurilor de bord va fi un pic diferita (usor tesite in partea de jos) si capacul airbag-ului din volan va fi un pic altfel.

Uite aici
http://0-100.hotnews.ro/2009/10/19/video-suv-ul-dacia

Reply
Adrian Mitrea 8 decembrie 2009 - 19:12

Salut, cei de la Dacia-Renault au fost zgarciti si nu au dat si poze cu interiorul, dar un mic film spion arata ca masina nu va fi diferita de Sandero si Logan.

Din ce stiu eu, doar forma ceasurilor de bord va fi un pic diferita (usor tesite in partea de jos) si capacul airbag-ului din volan va fi un pic altfel.

Uite aici

http://0-100.hotnews.ro/2009/10/19/video-suv-ul-dacia-va-prelua-interiorul-lui-sandero/

Reply
mihailescu mihai 28 februarie 2010 - 19:00

Arata bine.Pacat ca interiorul nu ne este aratat.Mar interesa modelul 4×4.

Reply
mihailescu mihai 28 februarie 2010 - 17:00

Arata bine.Pacat ca interiorul nu ne este aratat.Mar interesa modelul 4×4.

Reply

Lasa un comentariu