Acasa Piata Auto Topul celor mai bine vandute marci si modele din Romania, dupa primele zece luni

Topul celor mai bine vandute marci si modele din Romania, dupa primele zece luni

de Adrian Mitrea

cote de piata ale celor mai bine vandute marci de import din Romania dupa primele zece luni (sursa - APIA)

Topul celor mai bine vandute marci din Romania este in continuare condus de Dacia, constructorul autohton fiind urmat de Hyundai si Volkswagen. Clasamentul modelelor de import este condus de Kia Cee’d, Renault Clio si Ford Focus.

Astfel, Dacia a vandut in acest an 34.424 automobile, in scadere cu 49,2% fata de perioada ianuarie-octombrie a anului trecut, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) din Romania.

Hyundai a livrat 9.411 unitati in primele noua luni din acest an (-12,3%), Volkswagen a vandut 7.928 masini (-55,8%), iar marca Renault a fost aleasa de 7.763 clienti din Romania (-55,7%). Topul celor mai bine vandute cinci marci este incheiat de Skoda, cu 7.382 masini vandute in perioada analizata (-65,5%).

topul celor mai bine vandute modele din Romania dupa primele zece luni (sursa - APIA)In clasamentul modelelor de import, cap de lista este Kia Cee’d, cu 4.962 exemplare livrate in primele zece luni din acest an, in scadere cu 28,2% fata de intervalul similar al anului trecut. Modelul coreean este urmat indeaproape de Renault Clio, cu 4.628 unitati (-55,1%).

La distanta ceva mai mare se afla Ford Focus, cu 3.039 exemplare (-58,1%), iar la mica distanta se plaseaza Skoda Octavia, cu 2.861 automobile livrate (-66,8%). Topul celor mai bine vandute cinci modele de import este incheiat de Hyundai i30, cu 2.837 masini (+27,3%).

Dintre automobilele noi vandute in Romania in primele zece luni (autohtone si de import), 68,5% au fost echipate cu motoare pe benzina, iar restul de 31,5% cu propulsoare diesel.

Se poate observa astfel ca ponderea motorizarilor diesel in totalul vanzarilor a scazut considerabil fata de primele zece luni ale anului trecut, cand 61,9% dintre masinile noi vandute erau pe benzina, iar restul de 38,1% erau diesel.

Tabelul complet cu analize poate fi descarcat de aici.

Lasa un comentariu