Opel a organizat un drive test cu noua generatie Astra si ne-a dus chiar la ea acasa, la Dudenhofen, locul in care noile modele ale marcii merg camuflate milioane de kilometri, iar acum noi, ziaristii, eram acolo. Teapa, aparatele foto sunt interzise!
Prima zi a fost foarte incarcata. Am aterizat la Frankfurt, am luat o mica gustare si am intrat in conferinta de prezentare a masinii. Oricum, toti cei 16 jurnalisti romani care am fost acolo, dar si suflarea rusa, bulgara si poloneza, eram nerabdatori sa punem mana pe masini.
Noua motorizare pe benzina de 1,4 litri turbo de 140 de Cai Putere a fost cea mai cautata. Am reusit sa prind ultima masina. Rosie.
Cei de la Opel au fost inspirati si au expus motorul in sala de conferinta, alaturi de suspensia spate imbunatatita (Watt’s Linkage) si de un far adaptativ.
Cateva minute mai tarziu eram deja in parcare, in masini, gata drum. In mai putin de o ora am ajuns la Dudenhofen. Initial n-am inteles prea clar ce se intampla acolo si am devenit suspicios cand portarul si oamenii Opel pusi sa se ocupe de noi mi-au spus sa las aparatul foto in masina.
Vreo zece masini din clasa compacta Opel, de la un Kadett A din 1962 si pana la Opel Astra F din 1992, stateau parcate. Urma sa le conducem mai tarziu. Parca nu mai conta asa tare ca nu voi putea fotografia nimic…
N-am apucat sa ma obisnuiesc bine cu ideea interdictiei ca am si zarit in benzinaria centrului de testare o masina camuflata. Era noul Opel Meriva.
Dupa o scurta introducere despre ce se intampla acolo si dupa ce oficialii Opel ne-au spus ca vom asista la niste workshop-uri, a inceput actiunea. Primul workshop si cel mai interactiv dintre toate a fost o plimbare cu un Opel Astra I de teste. Am intrat pe pista de incercare si mi-am dat seama rapid ca e cam plicticos sa fii pilot acolo. Trebuie sa tii cont de tot felul de parametri si sa conduci in fiecare zi ca un taximetrist…
Tot centrul de la Dudenhofen are 55 de kilometri de piste variate care simuleaza diferite conditii de drum. Acolo lucreaza in total 200 de oameni, dintre care 100 sunt piloti de teste, care fac milioane de kilometri in aceeasi 55 de kilometri.
Inainte sa continui drumul spre hotel am profitat de ocazia rara de a merge la volanul unui Kadett A din 1962. Masina era execelent intretinuta, de parca ieri ar fi fost produsa.
Desi nu avea nici servodirectie, nici servofrana, nu mi s-a parut prea greu de controlat, iar materialele din interior parca imi spuneau ca masinile insemnau mai mult decat un produs in trecut. Tabla, aluminiu, piele veritabila si miros de benzina pura… cam astea sunt elementele care mi-au ramas in minte dupa experienta cu Kadett.
Din Kadett-ul din 1962 am sarit direct in Astra 2010 si m-am grabit spre hotel. O noua surpriza ne astepta.
La restaurant, seara, am mers cu un autobuz Opel Blitz Panorama vechi de vreo 40 de ani, cu motor mare pe benzina. Si el era impecabil intretinut si era atent construit, cu finisaje din lemn lacuit in interior si cu un plafon din tabla in care erau gravate parca milioane de amprente. Mirosea usor a benzina si era frig. Ne incalzeam unii de altii si ne uitam prin geamurile care incepusera sa se abureasca. Mergeam prin Frankfurt cu 60 de kilometri pe ora si ne imbracase pe toti o tacere mormantala de parca am fi mers sa ne intalnim cu Hitler…
A doua zi speram sa fie mai usoara. Nu a fost. Am filmat, am condus vreo 80-100 de kilometri, dar am si prins vreo trei ore libere si am mers, in grup, la Wiesbaden. Totul arata ordonat, curat, as spune chiar plictisitor.
Acest oras are peste 100.000 de locuitori si este cunoscut ca fiind una dintre cele mai vechi statiuni balneare din Europa.
Wiesbaden are 26 de izvoare cu apa termala calda cu un gust usor sarat si sulfuros, precum si un izvor cu apa rece. Aceste izvoare sunt cunoscute inca de pe vremea romanilor. In anii 9-15 d.Hr. ei au construit o mica cetate in apropierea izvoarelor.
In prezent, institutiile din Wiesbaden folosesc apa termala la incalzire, iar la cateva fantani amenajate in oras curge apa fierbinte. Locuitorii orasului vin cu paharele si beau. Spun ca face bine la gat.
Inutil sa spun ca la finalul acestor doua zile m-a lovit puternic aerul romanesc. De la rigoarea nemteasca am ajuns in forfota balcanica, un loc pe care mandru il numesc „acasa”…
