Grupul francez PSA Peugeot Citroen si BMW, care au colaborat pentru realizarea unui motor 1,6 litri pe benzina care sa echipeze modelele Mini si cateva modele Peugeot ci Citroen, ar putea lucra mai strans in viitor, si asupra transmisiilor si instalatiilor de aer conditionat, scrie Automotive News Europe (ANE).
Se pare ca liantul care ar putea consolida relatia dintre PSA si BMW sunt masinile de mici dimensiuni (segmentul A).
PSA va produce, din 2011, un nou motor pe benzina cu trei cilindri, iar BMW pregateste, aproximativ pentru aceeasi perioada, lansarea unei sub-marci de automobile mici si ecologice, denumita i-Setta (sau Isetta, potrivit altor surse).
„Am pus la punct grupuri de experti care vor lucra la adancirea colaborarii in domeniul motoarelor pe benzina”, a declarat pentru ziarul german Handelsblatt directorul general executiv al PSA Peugeot Citroen, Phillipe Varin.
Motorul de 1,6 litri dezvoltat de PSA si BMW are 120 de Cai Putere (CP), dar si o versiune turbo. Propulsorul turbo are 175 CP pe Mini CooperS si 150 CP pe Peugeot 308 si Citroen C4.
Data fiind relatia dintre PSA si BMW, unii s-ar gandi poate la o fuziune, insa nu este cazul. Seful PSA a exclus aceasta ipoteza, dar a precizat ca intentioneaza sa lege mai multe colaborari.
De exemplu, PSA are o relatie stransa cu japonezii de la Mitsubishi. Platforma modelului Mitsubishi Outlander este folosita de modelele Citroen C-Crosser si Peugeot 4007, primele SUV-uri produse de Citroen, respectiv Peugeot, in istoria lor.
In plus, modelul electric de mici dimensiuni Mitsubishi MiEV va fi vandut si sub marcile Peugeot si Citroen.
Peugeot a prezentat deja propria versiune a MiEV, denumita iOn, la Salonul Auto de la Frankfurt.