Acasa Nissan Dupa Lada pe platforma Logan, AvtoVAZ va lansa noi modele impreuna cu Renault si Nissan

Dupa Lada pe platforma Logan, AvtoVAZ va lansa noi modele impreuna cu Renault si Nissan

de Adrian Mitrea

Lada CCross(sursa - internetautoguide.com)

Producatorul auto AvtoVAZ, care fabrica masinile Lada, vrea sa investeasca 240 de milioane de euro pentru a lansa noi modele impreuna cu partenerii Renault si Nissan, fiind deja cunoscut faptul ca primul automobil Lada bazat pe platforma Logan (B0) va fi lansat in 2011.

In total este vorba de cinci noi modele, dintre care doua Lada, doua Renault si un Nissan, scrie Automotive News Europe (ANE).

Dintre cele doua modele Lada, unul este posibil sa fie bazat pe platforma Logan, deoarece in urma cu exact un an cotidianul francez Le Figaro scria ca platforma Logan va fi utilizata de masinile Lada si ca primul astfel de automobil ar putea fi lansat in 2011, informatie confirmata ulterior.

AvtoVAZ a platit Renault 100 de milioane de euro pentru platforma B0 si alte 120 de milioane pentru licenta a 450.000 de motoare de 1,4 si 1,6 litri.

Renault, care functioneaza la nivel mondial intro alianta cu Nissan, detine 25% din constructorul rus AvtoVAZ, cel mai mare din tara, care controleaza circa 70% din productia locala.

AvtoVAZ are in gama 14 modele, pe sase segmente, printre care Lada Kalina si Lada Priora si detine o companie mixta cu General Motors, care fabrica modelul de teren Chevy Niva si masinile Chevy Viva.

Cu toate acestea, AvtoVAZ este supradimensionat, avand un total de 100.000 de angajati pentru cele 750.000 sau un milion de masini pe care le produce anual.

Uzinele moderne au nevoie de 50-60% mai putini angajati pentru a produce acelasi numar de masini si poate tocmai de aceea aproape 28.000 de persoane ar putea fi concediate de la AvtoVAZ.

Lasa un comentariu