Acasa Chery Constructorii auto chinezi Chery si Dongfeng vor sa deschida fabrici in Turcia

Constructorii auto chinezi Chery si Dongfeng vor sa deschida fabrici in Turcia

de Adrian Mitrea

Chery A5 sedan (sursa - Chery)

Constructorii auto chinezi Chery si Dongfeng vor sa deschida primele lor uzine din Europa in Turcia, in urma unor investitii de 500 de milioane de dolari, respectiv de 250 de milioane de dolari, potrivit ministrului Industriilor din Turcia, Nihat Ergun, scrie autonews.gasgoo.com, citand o stire a agentiei de presa Anatolia.

„Firma chineza Chery a contactat autoritatile din Turcia pentru a face o investitie de 500 de milioane de euro in Turcia si sa inceapa cucerirea pietelor mondiale, prin tara noastra”, a spus Ergun, in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Doi oficiali ai Chery au vizitat zona Sakarya din Turcia la inceputul anului 2009, pentru a cumpara teren pentru fabrica.

Pentru construirea uzinei, Chery va colabora cu firma turca Mermeler, care are de asemenea activitati in industria auto.

Dongfeng intentioneaza sa inceapa lucrarile de constructie in 2010, dupa investitii de 250 de milioane de dolari. Uzina Dongfeng ar trebui sa aiba o capacitate anuala de productie de 52.000 de unitati.

Turcia este una dintre tarile in care industria auto este puternic dezvoltata. Aici produc constructori precum General Motors, Honda, Daihatsu, Hyundai, Mercedes-Benz, Peugeot, Toyota, Karson Otomotiv si Tofas (holding format din Fiat si Koc Group).

Lasa un comentariu