Acasa Romania Renault: Daca scrii SMS la volan esti mai expus de 23 de ori accidentelor, iar daca vorbesti la mobil, de cinci ori

Renault: Daca scrii SMS la volan esti mai expus de 23 de ori accidentelor, iar daca vorbesti la mobil, de cinci ori

de Adrian Niculescu

purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan (sursa - 0-100.ro)

Scrierea unui SMS pe telefonul mobil, la volan, multiplica de 23 de ori riscul producerii unui accident, iar convorbirile telefonice cresc de cinci ori sansele unui astfel de eveniment, potrivit statisticilor Renault Technologie Roumanie (RTR).

„Statisticile ne arata ca folosirea telefonului in timpul consusului multiplica riscul unui accident de cinci ori in cazul unei convorbiri si de nu mai putin de 23 de ori in cazul scrierii unui SMS”, a declarat, joi (17 septembrie), intr-o conferinta de presa, Cristian Nevzoreanu, director Afaceri Publice pentru RTR si pilot al activitatii de siguranta rutiera pentru grupul Renault Romania.

Intre anii 2000 si 2008, numarul de accidente rutiere soldate cu morti a crescut in Romania cu 22%, in timp ce in aceeasi perioada, la nivel european, aceste evenimente rutiere au scazut cu 28%, potrivit lui Nevzoreanu.

In Franta scaderea a fost de 47% in perioada analizata, in Germania de 41%, iar in Bulgaria s-a constata o crestere cu 4%.

Romania si Bulgaria sunt astfel singurele tari din Uniunea Europeana in care numarul de victime a crescut, in intervalul 2000-2012.

„La nivel european, tinta este reducerea cu 50% a deceselor cauzate de accidente rutiere in perioada 2000-2010, adica salvarea a 27.000 de vieti omenesti. Prin aderarea la Uniunea Europeana in 2007, si Romania a acceptat aceasta tinta”, a spus Nevzoreanu.

Renault, Orange si Politia Capitalei au lansat o campanie de responsabilizare a soferilor, cu numele „Esti asteptat acasa in viata!”.

In acest sens, purtatorul, a inregistrat un mesaj pentru apelurile in asteptare din reteaua Orange.

Practic, abonatii companiei pot activa optiunea din meniul telefonului, tastand *100#.

Dupa activare, persoanele care vor contacta acel abonat vor auzi in casca, peste mesajul sonor specific initierii apelului, vocea purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, cu mesajul:

„Sunt comisarul-sef Christian Ciocan si iti recomand sa folosesti cu responsabilitate telefonul mobil cand esti la volan. Respecta legea si foloseste telefonul in timpul condusului numai daca este prevazut cu dispozitiv tip maini libere. Nu uita, esti asteptat acasa in viata!”.

RTR intentioneaza sa stabileasca un parteneriat cu autoritatile pentru a avea acces la bazele de date despre accidente si victimele acestora, in scopul realizarii unor studii mai largi, care vor putea fi puse la dispozitia autoritatilor si a opiniei publice sub forma unui anuar de Siguranta Rutiera.

In prezent, celula de Accidentologie din cadrul RTR efectueaza studii pe vehiculele din parcul propriu al grupului Renault implicate in accidente, incercand sa identifice cauzele si sa previna pe viitor producerea lor.

Lasa un comentariu