Acasa Ferrari Ferrari 458 Italia a fost dezavaluit, masina „in carne si oase” vine in toamna la Frankfurt

Ferrari 458 Italia a fost dezavaluit, masina „in carne si oase” vine in toamna la Frankfurt

de Adrian Niculescu

Ferrari 458 Italia (sursa - Ferrari)

Celebrul constructor italian de masini sport de lux Ferrari a dezvaluit marti (28 iulie) cel mai nou model al sau, denumit 458 Italia, care  va fi prezentat pe viu publicului in septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, a anuntat Ferrari.

Ferrari 458 Italia este  echipat cu un nou motor V8 pe benzina de 570 de Cai Putere (CP). Masina poate atinge o viteza maxima de 325 kilometri pe ora (km/h) si atinge 100 km/h in doar 3,4 secunde.

Noul propulsor pe benzina, care anunta reinoirea motoarelor pentru toate modelele Ferrari, dezvolta un cuplu maxim de 540 Nm la 6.000 de rotatii pe minut, are un consum mediu de 13,1 litri pentru 100 de kilometri parcursi si emite 320 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, potrivit constructorului.

Motorul este cuplat la o cutie de viteze cu sapte trepte, inspirata de transmisiile de pe masinile Ferrari din Formula 1.

Contactati de 0-100.ro, oficialii reprezentantei Ferrari in Romania, compania Forza Rossa, au declarat ca preturile pentru masina si numarul de unitati alocate Romaniei vor fi comunicate dupa prezentarea masinii.

Forza Rossa a livrat 15 masini Ferrari anul trecut, iar in acest an va comercializa 25 de masini, comenzile fiind aproape duble.

In prezent in Romania circula aproximativ 80 de masini Ferrari cu placute de inmatriculare romanesti.

Actionarii Forza Rossa sunt ministrul sanatatii, Ion Bazac, cu o participatie reprezentand 47,5% din actiunile companiei, sotia acestuia, Camelia Bazac, cu 5%, iar restul de 47,5% dintre partile sociale sunt ale Central European Finance (Cefin) din Luxemburg.

Lasa un comentariu