Acasa Citroen In garajul nostru: Citroen C3 Picasso 1,6 HDI

In garajul nostru: Citroen C3 Picasso 1,6 HDI

de Adrian Niculescu

Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)

Citroen C3 Picasso este cel mai mic reprezentant al „familiei de artisti” creata de constructorul auto francez si se doveste a fi o masina cu mai multe fete, pretabila atat la mers prin trafic aglomerat, la excursii pe drumuri sinoase, dar si la goana pe autostrada. Polivaleta lui C3 Picasso are si minusuri, pe care te invit sa le comentam in continuare.

Concept

Masina a luat nastere din dorinta francezilor de la Citroen de a avea in gama o masina de familie mai accesibila, care sa poate fi intrebuintata in viata de zi cu zi si in calatorii, dar care sa aibe un pret accesibil. Modul in care au transpus acest concept in practica este ireprosabil, dar asta nu inseamna ca masina e perfecta. O astfel de idee presupune unele compromisuri, mai ales la tinuta de drum si la confort.

Una peste alta, Citroen C3 Picasso poate fi numita o masina „de fite”. Si nu credeam ca am sa spun asta vreodata despre un monovolum… fie el si frantuzesc.

Design
Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)

Chic, practic si robust. Acestea par coordonatele de la care designerii si inginerii Citroen s-au incapatanat sa se abata. Promovat ca fiind „Space Box”, in Citroen C3 Picasso am descoperit chiar acest concept, care nu este doar o idee de marketing.

Aspectul masiv si patratos, combinat cu linii si detalii intortocheate ocupa mult timp ochiului. Poate tocmai de aceea masina atrage priviri prelungi. Vopseaua „Blue Belle Ile” are si ea rolul ei in toata povestea asta…

La interior lucurile sunt mai simple, mai clare si cu accentul pus pe functional. Tema Citroen cu odometru (vitezometru) si turometru in centru, pe bord, este prezenta si la C3 Picasso si parca i se potriveste mai bine decat lui C4 de exemplu. Plansa de bord, usile si liniile parbrizului au fost desenate in asa fel incat spatiul sa fie maximizat. Si nu-mi pasa de dimensiuni interiore, cote si alte chestiuni pur tehnice. Nici n-am stat sa le citesc. Spatiul interior este convingator si pentru claustrofobi.

Tehnologie, confort si dotari

Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)
Fara sa vrea sa rupa gura targului in materie de tehnologie, Citroen C3 Picasso propune altceva: o calitate a materialelor rar intalnita un segmentul B.

Cu alte cuvinte, in materie de siguranta, francezii de la Citroen s-au gandit sa puna airbag-uri frontale (pentru sofer si pasager), laterale si de tip cortina. Nimic iesit din comun. Dotari suficiente pentru o protectie buna, insa nu pentru maximul de stele la testele Euro NCAP. Masina a obtinut patru stele din cinci posibile. Trebuie sa-ti spun ca asta s-a intamplat pentru ca nu are ESP in standard, iar incepand din 2009 masinile care nu au ESP standard nu mai pot obtine numarul maxim de stele.

Fiindca vorbeam mai devreme despre minusuri, pe cat de bine stai in scaunele din fata, pe atat de incomode sunt locurile din spate. Practic, din acest motiv, masina se indeparteaza de ideea de automobil pentru vacante si calatorii. Oricum, poate fi vorba doar de obisnuinta si de preferinte. Unora chiar le plac scaunele inalte.

Indiferent de locul pe care il ocupi in masina, sigur ai nevoie de cativa (zeci de) kilometri de acomodare si odata depasita etapa asta incepi sa observi altceva…

Tapiteria din velur de la varianta testata iti da o senzatie deosebita de delicatete si atentie. La fel si volanul imbracat in piele, cusuta cu ata portocalie, dar si insertia de aluminiu (adica chiar din aluminiu, nu plastic argintiu) de pe acesta. Din acelasi aluminiu pur sunt confectionate si nuca schimbatorului de viteze si gurile de ventilatie, pentru o nota de maxima eleganta.

Fetele usilor au de asemenea insertii din velur si sunt foarte placute la atingere. Preludiul se termina brusc insa pentru ca restul plasticului este mai aspru si ar fi parut chiar de calitate foarte buna daca ar fi fost pus langa niste materiale textile mai saracacoase. In cazul de fata, totul paleste in comparatie cu velurul.

Citroen C3 Picasso (sursa 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa 0-100.ro)

In spate, copiii sau prietenii tai se po bucura la maximum de calatoria cu mini autocarul Citroen C3 Picasso. De ce? Pentru ca au loc destul, iar pe spatele scaunelor din fata au masute pliabile si, mai presus de orice, iluminate.

Atomsfera este intregita de un sistem audio mai mult decat decent, care recunoaste si formatul mp3, dar care nu poate fi considerat o referinta printre sistemele audio.

O gaselnita interesanta este sistemul de parfumare a habitaclului. O doza speciala se introduce intr-un cilindru care intra in bord, prin spatiul de depozitare din centrul plansei. Nu stiu cat de eficienta este „mirositoarea” pentru ca era consumata…

Pe sosea

Acesta este capitolul la care Citroen C3 Picasso sta cel mai prost. Cred ca totul se trage de la inaltimea masinii. Ruliul pe curbe este pronuntat, iar comportamentul nu este perfect previzibil cand derapeaza. Adica iti cam da emotii….

Oricum, jantele de aliaj de 17 inci (denumite Clover) si anvelopele Michelin vin sa compenseze aceste minusuri, oferind fermitate suficient de buna pentru o deplasare totusi sigura, chiar si intr-un stil de condus mai sportiv.

Citroen C3 Picasso (sursa 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa 0-100.ro)
Pana la urma, cine cumpara un C3 Picasso nu asteapta performante dinamice de Citroen C4 VTR…

O surpriza placuta mi-a lasat-o motorul de 1,6 litri diesel (HDI), care poarta semnatura AirDream. Adica polueaza putin. Si este si zgarcit, multumindu-se in medie 7,5 litri de motorina la 100 de kilometri parcursi. Media am obtinut-o pe mai mult de 100 de kilometri prin Bucuresti si restul (pana la 700 de km) pe autostrada, la viteze de 150 km/h.

In mod cert cutia de viteze corect etajata ajuta la obtinerea acestei economii, dar schimbarea vitezelor nu este tocmai o placere, din cauza curselor lungi ale schimbatorului. De fapt, la toate Citroen-urile cu transmisii manuale se intampla asta. Asa e traditia la ei… sa mesteci amplu, ca intr-un ceaun cu mamaliga.

Concurenti

Citroen C3 Picasso vine intr-un segment putin abordat de constructorii auto, asa ca singurii concurenti pe care ii identific sunt Dacia Logan MCV, Nissan Note, Skoda Roomster si… cam atat. Chiar si aceste modele nu se pliaza perfect in segmentul deschis de C3 Picasso, fiecare fiind un model de nisa.

Concluzii

Citroen C3 Picasso este o masina unica, care imbina calitatile mai multor tipuri de masini, iar neajunsurile sunt suficient de mici incat sa fie trecute cu vederea. Pretul de achizitie, de 18.250 de euro (inclusiv TVA) pentru modelul testat, este moderat si justificat de calitatea generala a masinii si de motorizare.

Caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)
Citroen C3 Picasso (sursa - 0-100.ro)

Click aici pentru galeria foto

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notifica-ma despre
guest
1 Comment
vechi
noi
Inline Feedbacks
View all comments