Constructorul auto german Audi aniverseaza, joi (16 iulie), 100 de ani de existenta printr-un eveniment pe care il va deschide cancelarul german Angela Merkel. Aniversarea va continua cu concerte si cu expozitii de masini Audi produse de-a lungul timpului, a anuntat importatorul marcii pe plan local, Porsche Romania. Marcarea centenarului Audi in Romania se va face prin lansarea unor oferte pentru toata gama de modele.
Evenimentul aniversar, denumit „Progres prin Tehnologie”, va avea loc in Inglostad, localitatea de casa a Audi, si va fi deschis de cancelarul german Angela Merkel, urmand ca apoi sa concerteze, pe durata a patru zile, pianistul chinez Lang Lang, Neue Philharmonie din Frankfurt, artistul international al luminilor Gerry Hofstetter si trupa Die Fantastischen Vier, acompaniata de o orchestra formata din 60 de membri.
Evenimentul va ingloba, de asemenea, si expozitii cu cele mai de succes modele din istoria marcii. Acest spectacol este varful unei serii de peste 50 de evenimente organizate de Audi in acest an, printre care si participarea la cursa Donau Classic cu o serie de automobile cu rezonanta istorica – trei modele Audi Sport quattro datand din anul 1984, primul Audi construit in uzina de la Ingolstadt (modelul Audi 72 din anul 1965) si Audi 80 Rallye sau „Audi 200 James Bond” din 1986, la volanul caruia Timothy Dalton il urmarea pe agentul rus in filmul „Cortina de fier”.
In cei 100 de ani de existenta, Audi a participat in mai multe competitii automobilistice, numele constructorului incepand sa fie cunoscut dupa victoriile din Cursele Alpilor Austrieci, din 1911 si pana in 1914.
Istoria Audi a fost marcata de mai multe premiere tehnologice, cum ar fi un motor de 60 Cai Putere (CP) cu distributie pe opt cilindri (anul 1926), primul model auto de serie cu tractiune pe rotile din fata (1931), tractiunea integrala permanenta pe toate cele patru roti sau Audi quattro (1980), injectia directa pentru motoare diesel (1989), primul automobil care s-a lansat pe piata cu faruri executate complet din leduri – Audi R8 (2007).
Audi a vandut anul trecut 1.003.400 de automobile, 2008 devenind astfel cel de-al treisprezecelea an-record consecutiv.
Audi produce automobile in Ingolstadt si Neckarsulm (Germania), Györ (Ungaria), Changchun (China) si Bruxelles (Belgia).
La finele anului 2007, in orasul Aurangabad din India a inceput productia modelului Audi A6, iar in octombrie 2008, a modelului Audi A4. Compania este activa in peste 100 de piete din intreaga lume.
Filialele detinute in totalitate de Audi includ Automobili Lamborghini Holding din Sant’Agata Bolognese, Italia, si quattro GmbH din Neckarsulm.
Audi are in prezent 57.000 de angajati la nivel mondial, dintre care 45.000 de oameni in Germania.
Constructorul german investeste anual peste doua miliarde de euro pentru a sustine progresul tehnologic exprimat si de sloganul sau „Vorsprung durch Technik” (Progres prin Tehnologie).
Audi a fost fondat de August Horch in localitatea Zwickau, la data de 16 iulie 1909.