Acasa Romania PPC blue va instala stații de încărcare pentru mașini electrice la Dedeman

PPC blue va instala stații de încărcare pentru mașini electrice la Dedeman

de Adrian Mitrea

PPC blue va instala stații de încărcare pentru mașini electrice la Dedeman, reiese dintr-un anunț oficial. Peste 60 de magazine Dedeman vor găzdui stații de încărcare PPC blue. Astfel, vor fi instalate circa 600 de puncte de încărcare, cu o putere totală de peste 30 MW. Acest plan vizează toate rețeaua națională de magazine Dedeman existente, dar și cele viitoare, se arată într-un comunicat de presă al PPC blue.

În cadrul acestui parteneriat, PPC blue va instala stații de încărcare inclusiv în două depozite logistice, unde vor fi amplasate stații dedicate camioanelor electrice. Rețeaua va depăși 600 de puncte de încărcare, cu o putere totală instalată de peste 30 MW, spune PPC blue.

„Încărcarea mașinii electrice ar trebui să fie la fel de simplă ca o vizită la magazin. Ne dorim ca fiecare șofer de vehicul electric din România să aibă o stație de încărcare la îndemână, indiferent de orașul în care locuiește — și tocmai de aceea parteneriatul cu Dedeman contează atât de mult pentru noi. Împreună ajungem în locuri unde oamenii vin oricum, fie că locuiesc într-un oraș mare sau într-o localitate mai mică. Le oferim încărcarea acolo unde ei merg. Asta înseamnă pentru noi mobilitate electrică accesibilă: ceva concret, disponibil azi, în parcarea aproape de casă”, a declarat Andreea-Dana Popescu, director general al PPC blue România, într-un comunicat de presă.

Stațiile existente la Dedeman, integrate în PPC blue

La Dedeman există deja stații de încărcare pentru mașini electrice. Astfel, cele aproximativ 60 de puncte deja existente în locațiile Dedeman vor fi  integrate în aplicația PPC blue, asigurând continuitate și standarde unitare de calitate pentru clienții care le folosesc deja.

„La Dedeman ne propunem să construim mai mult decât spații comerciale, vrem să dezvoltăm un ecosistem util și adaptat stilului de viață modern al clienților noștri. Extinderea infrastructurii pentru mobilitate electrică, prin colaborarea cu PPC blue, reprezintă un pas firesc într-o societate în care soluțiile sustenabile devin tot mai importante. Ne dorim ca fiecare vizită în magazinele noastre să ofere nu doar acces la produse și servicii de calitate, ci și facilități care simplifică viața de zi cu zi. Investim constant în proiecte cu impact pe termen lung, orientate către confortul oamenilor, dezvoltarea comunităților și protejarea mediului”, a declarat Dragoș Pavăl, președinte Dedeman, într-un comunicat de presă.

Primele stații vor fi instalate în orașele Câmpulung Moldovenesc, Roman, Alexandria, Târgu Jiu și Onești, începând cu luna decembrie 2026. Până la finalul anului 2026, instalarea va fi finalizată în 21 de magazine, prioritare fiind comunitățile unde infrastructura de încărcare are nevoie de dezvoltare.

În România, PPC blue operează peste 1100 de puncte de încărcare în toate județele, cu o putere totală instalată de peste 36 MW, dublând nu doar numărul de puncte, dar și numărul de stații de încărcare rapide si ultrarapide. PPC blue oferă soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară.

PPC blue instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice.

Despre PPC blue

PPC blue România face parte din Grupul PPC, cu o tradiție de peste 70 de ani în Grecia, lider în domeniul energiei în Europa de sud-est, care și-a asumat un angajament față de dezvoltarea durabilă și protecția mediului prin promovarea surselor de energie curată. Mobilitatea electrică joacă un rol central în această viziune pentru viitor. DEI blue, brand-ul dedicat mobilității electrice lansat de PPC în 2021 în Grecia, și-a făcut deja un nume prin serviciile de mobilitate electrică oferite persoanelor fizice, companiilor și administrației publice din întreaga Grecie. Obiectivul de a deveni lider pe noua piață de mobilitate electrică din regiune, prin realizarea de investiții semnificative pentru dezvoltarea, gestionarea și operarea celei mai extinse rețele de încărcare a mașinilor electrice și prin furnizarea de servicii inovatoare, descrie planul ambițios al PPC.

Despre Dedeman

Dedeman, parte din grupul Pavăl Holding, este o companie antreprenorială 100% românească, fondată în 1992, care a devenit în 2010 liderul pieței de bricolaj din România. Cu o dezvoltare constantă în cei peste 30 de ani de activitate, creșterea companiei a fost construită pe o strategie centrată pe client, pe echipe solide și pe valori stabile de business. În prezent, Dedeman operează o rețea de 65 de magazine fizice și un magazin online, susținute de cinci depozite logistice și un parc auto propriu. Cu peste 13.500 de angajați, compania continuă să investească în dezvoltare și în consolidarea prezenței sale la nivel național și regional.


PPC blue Power BOX încarcă mașini electrice, gratuit, direct din parcul fotovoltaic, la Uzunu


Lasa un comentariu