Acasa Dacia Dacia mizează pe GPL, hibrizi și abia la urmă pe mașini electrice

Dacia mizează pe GPL, hibrizi și abia la urmă pe mașini electrice

de Adrian Mitrea

Dacia mizează pe GPL, hibrizi și abia la urmă pe mașini electrice din moment ce marca poate onora cererea de mașini electrice din piață numai cu modelul Spring, fabricat în China. Cererea de mașini eco, în general, o satisface prin motorizări GPL. Astfel, în următorii zece ani, până după 2030, nu se pune problema fabricării unei mașini electrice marca Dacia în România, au declarat, la București, doi înalți executivi ai Renault Group. Însă mașinile hibride Dacia vor avea tehnologie „made in Romania”. Sistemul hibrid de propulsie care va începe să echipeze Dacia Jogger va fi produs în România, din ultima parte a anului 2022.

Așadar, Dacia mizează pe automobilele sale pe GPL și pe modelul electric Dacia Spring, adus din China, pentru a-și atinge obiectivele de mediu în UE.

„Dacia nu lucrează sub presiune, deci nu poartă riscul de a nu găsi tehnologia potrivită, la momentul potrivit. (…) Circa 12% din gama Dacia sunt vânzările de Spring, deci mașini electrice. Așa este și piața. Iar 30% sunt motorizări cu GPL. Deci peste 40% sunt vânzările noastre sunt reprezentate de automobile eco”, a declarat Denis le Vot, Directorul General Executiv (CEO) al mărcii Dacia la nivel global, într-o întâlnire cu presa auto, la București.

Tehnologie Dacia hibridă, produsă în România

Până la orizontul îndepărtat când vor putea fi fabricate mașini electrice Dacia în România, în țară demarează, până la final de 2022, producția sistemului de propulsie hibrid care echipează, pentru început, Dacia Jogger.

„Mai avem în față 13 ani de viață pentru motoarele cu ardere internă, în Europa. Deci două generații de autovehicule. Plus niște piețe internaționale de servit și ulterior cu motoare cu ardere internă”, a spus Jean-Dominique Senard, Președinte al Consiliului Director al Renault Group, prezent și el la București.

Practic, unele piețe din afara Europei, unde Grupul Renault are vânzări semnificative, vor păstra în continuare motorizări convenționale.

Orizontul de timp pentru asta este 2035 – anul din care, în UE, nu se vor mai vinde mașini noi pe combustie.

În zone precum India ori America Latină viața motorului pe combustie va fi mai lungă, iar Renault vrea să fie pregătit pentru asta.

Fabrica Dacia din România poate produce mașini electrice în patru ani

Când vine vorba despre de retehnologizare sau schimbare a obiectului de producție, Denis Le Vot spune că ar fi nevoie de aproximativ patru ani pentru ca fabrica Dacia din România să fie convertită din una care produce mașini pe combustie sau hibride în una care produce automobile electrice.

Dar nu este cazul pentru o asemenea reconversie, în următorii zece ani. Dacia va produce și comercializa mașini pe combustie cât de mult va putea, până spre 2035.

Mașini electrice (importate din China) va vinde doar cât are nevoie (să iasă calculele de emisii ale mărcii în UE).

„Un lucru este sigur, Dacia va fi o marcă electrică, în Europa, din 2035 încolo. Aceasta este direcția europeană. Dar până atunci mai avem multe mașini pe combustie de produs și vândut. De aceea nu văd niciun motiv de îngrijorare pentru Dacia”, a pus Denis Le Vot.

Noul Sandero, în 2028

Noua generație Dacia Sandero va fi lansată în 2028, potrivit lui Denis Le Vot.

„La această generație vom vedea cum electrificăm Sandero, dar până atunci nu este cazul”, potrivit șefului Dacia.

Asta înseamnă că noul Sandero nu va fi neapărat o mașină electrică. Termenul de „final” al motorului cu ardere internă în Europa este 2035.

Practic, din 2028 și până în 2035 sunt șapte ani. Atât este menținută pe piață o generație a unui model de mașină. Această durată include și un facelift undeva la jumătatea acestui interval de timp.


Lasa un comentariu