Acasa Piata Auto Piaţa auto din UE a avut în 2017 cel mai bun an din ultimul deceniu

Piaţa auto din UE a avut în 2017 cel mai bun an din ultimul deceniu

de Vlad Barza

(sursa – Volkswagen)

Anul trecut în UE s-au vândut, pentru prima oară după 2007, mai mult de 15 milioane de maşini noi, Germania fiind, de departe, cea mai mare piaţă. România a crescut peste media UE, însă piaţa rămâne una foarte mica, cu sub 1% din total. Volkswagen a rămas marca numărul unu, deşi vânzările au scăzut, iar Dacia a bifat din nou un record. Printre mărcile care au crescut cel mai mult se numără Suzuki, SEAT şi Toyota.

Anul trecut s-au vândut în UE 15,13 milioane maşini noi, cu 3,4% peste valoarea din 2016, arată datele ACEA. Germania a fost cea mai mare piaţă, cu 3,4 milioane unităţi, urmată de Marea Britanie, cu 2,5 milioane. În Franţa s-au vândut 2,11 milioane de maşini noi, iar în Italia 1,97 milioane, aceasta fiind piaţa care a crescut cel mai mult dintre cele aflate în top 5 (opt procente).

Procentual, doua pieţe au urcat cu mai bine de 20%: Lituania şi Ungaria, iar patru pieţe au scăzut, cel mai mare declin fiind la Regatul Unit, care vine după câţiva ani de creşteri record.

Piaţa românească a totalizat 105.000 unităţi. Spre comparaţie, în Bulgaria s-au vândut 31.000 de maşini noi, în Ungaria 116.000, iar în Polonia aproape 500.000.

La capitolul mărci, Volkswagen a rămas lider detaşat, cu o cotă de 10,9%, urmată de Renault, cu 7,5%, şi de Ford, cu 6,9%. Peugeot a ajuns la 6%, la fel este şi cota de piaţă a Opel, marcă preluată de grupul PSA Peugeot Citroen.

Competiţia dintre mărcile germane premium a fost câştigată de Mercedes-Benz, cu o cotă de 5,7%, Audi având 5,3%, iar BMW 5,2%.

Dacia a continuat să-şi crească cota de piaţă, de la 2,8% la 3,1%, totalul fiind unul record în UE: 463.000 de maşini livrate.

Câteva mărci au înregistrat creşteri importante: Alfa Romeo (+27%), Suzuki (+21%), SEAT şi Toyota (+14%) şi Dacia (+12%). Cel mai mult a scăzut Honda (-11%), iar alte câteva mărci au înregistrat un declin al vânzărilor cuprins între 1% şi 10%: smart, Lancia/Chrysler, Volkswagen, Audi şi Mitsubishi.

Lasa un comentariu