Acasa BMW BMW confirma un nou model complet electric, similar unui Seria 3. Inteapa discret Tesla Motors si Volkswagen Group

BMW confirma un nou model complet electric, similar unui Seria 3. Inteapa discret Tesla Motors si Volkswagen Group

de Adrian Mitrea

BMW Group confirma lansarea unui nou model in gama i, pozitionat intre i3 si i8 – un fel de Seria 3 complet electric. Conceptul va fi dezvaluit la Salonul Auto de la Frankfurt (14-24 septembrie). Totodata, BMW inteapa discret Tesla Motors si Volkswagen Group si promite ca va fi numarul 1 mondial in materie de automobile electrice premium, oferind inclusiv autonomie de pana la 700 km dupa 2020.

“(…) mediul se schimba radical. Exista mai multa tensiune si volatilitate decat acum 10 ani. Actiunile unora au compromis credibilitatea si increderea in industria noastra. Drept rezultat acum suntem pusi in fata in fata unor abordari mai drastice ale legislatiei, uneori chiar irationale. Peste tot in lume reglementarile privind consumul de carburant, emisii si siguranta se schimba mai repede ca niciodata”, a declarat Klaus Froehlich, membru in consiliul de management al BMW AG responsabil de dezvoltare.

Prin aceasta declaratie el inteapa discret Volkswagen Group, pentru scandalul DieselGate, si se leaga de faptul ca in unele tari se vorbeste despre interzicerea masinilor diesel sau a oricarei masini cu motor cu ardere interna.

In declaratiile sale, Klaus Froehlich a aruncat o sageata si catre Tesla Motors: “Vom fi numarul unu in lumea mobilitatii premium – in fata competitorilor vechi si noi”.

BMW Group va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt un concept foarte aproape de o versiune de productie a unui model plasat intre BMW i3 si BMW i8. Ramane de vazut cum se va numi, cert este ca din prima fotografie, in care masina apare acoperita cu o prelata albastra, reiese ca va fi un fel de Seria 3 electric (din punctul de vedere al dimensiunilor).

Mai mult decat atat, BMW subliniaza ca in scurt timp va oferi orice model cu orice fel de motorizare, inclusiv propulsie 100% electrica. Cu alte cuvinte, asa cum in prezent poti sa comanzi un Seria 3 diesel, pe benzina sau plug-in hibrid (benzina+electric), in cativa ani se va alatura gamei de motorizari si cea 100% electrica. Iar aceasta strategie va fi aplicata la toata gama de modele. Acest lucru a fost dezvaluit initial de executivul BMW Ian Robertson intr-o masa rotunda cu jurnalisti din toata lumea, inclusiv din Romania, despre care noi am scris AICI.

“Din 2020 incolo vom oferi toate tipurile de sisteme de propulsie in toate clasele. Si suntem singura companie din lume care face asta”, a reluat Klaus Froehlich ideea spusa de Robertson atunci.

Generatia a cincea de sisteme de propulsie electrice la BMW va ajunge pe piata in 2021, pe modelul BMW iNEXT. Tehnologia va fi scalabila si aplicabila intregii game BMW. Compania mentioneaza o autonomie de pana la 700 km pentru aceasta generatie de sisteme de propulsie electrice. Cel mai probabil este vorba despre 700 km in regim optimist NEDC, ceea ce in realitate s-ar traduce intr-o autonomie maxima de vreo 500 km.

“Tendinta spre mobilitatea electrica este ireversibila. Dar se va intampla in moduri diferite si cu viteza diferita in diversele zone ale lumii. Oamenii vor prefera diferitele tipuri de motorizare pentru foarte multi ani de acum incolo”, a spus Klaus Froehlich.

4 comentarii

Bogdan 7 septembrie 2017 - 17:50

Era de asteptat. Toti marii producatori auto se vor folosi de marketingul masinilor electrice initiat agresiv de Tesla, pentru a castiga o cota de piata! Asta ar trebui sa fie de bine, deoarece se va grabi mai mult adoptia EV-urilor.

Reply
HaHa 7 septembrie 2017 - 20:29

Mai ușor cu „sagetile”. Pana la urma Tesla a pornit revoluția, voi v-ați trezit când trenul a plecat deja din gara. Doar urmați trendul, si nu sunteți încă nici la genunchiul altora. I3 arata de parca nu vreți să-l vindeți, I8 e ridicol de scump pentru un hibrid. Vindeți blana ursului din pădure.

Reply
Cristi 8 septembrie 2017 - 08:29

Si Nissan este lângă Tesla iar după 2020 va oferiți range de 1000 km…
Din pacate BMW mai are de recuperat niște ani.
Oricum i3 și i8 sunt la baza hibride…si foarte scumpe.

Reply
alext 8 septembrie 2017 - 12:43

Tarziu, tarziu… Tesla, Nissan, Toyota/Lexus sunt momentan marcile de referinta in materie de electrice si hibride.

De curiozitate am cautat pe site-urile din Romania (oficiale):

VW e-Golf: incepand cu 37.564 Euro

Mercedes: B250e – de la 39.151 Euro. O nota negativa pt site: erori la navigare in Chrome (configuratorul nu functioneaza).

BMW: 330e – de la 45.518 Euro; i3 – de la 37.485; i8 – 137.504 Euro

Lexus CT 200h: de la 33.670 Euro (de asemenea hibride si pe clasele superioare)
Toyota Prius: de la 26.963 Euro (hibride si pe alte 5 modele)
Hyundai Ioniq – de la 22.598 Euro („pret special”)
Mitsubishi Outlander PHEV: de la 33.902 Euro

Astfel the „intepaturi” si „sageti” nu se justifica.

Partea buna? Creste procentajul electricelor si hibridelor.

Reply

Lasa un comentariu