Acasa Tesla Motors Tesla Motors va prezenta luna viitoare camionul electric care va avea autonomie de peste 300 km

Tesla Motors va prezenta luna viitoare camionul electric care va avea autonomie de peste 300 km

de Vlad Barza

Tesla Motors va prezenta in septembrie camionul electric cu care vrea sa intre pe piata transportului de marfa, iar surse citate de Reuters spun ca autonomia ar putea fi de 200-300 mile (330-500 km). Foarte multi privesc cu scepticism astfel de planuri fiindca este foarte posibil ca doar bateria sa coste cat un intreg camion obisnuit cu motor termic.

Prototipul ar urma sa nu fie de mari dimensiuni si va fi gandit pentru transportul marfii pe distante scurte, de maxim 300-400 km, neavand cum concura cu camioanele ce pot parcurge peste 1.000 km cu un rezervor.

Marea problema a camioanelor electrice este ca au nevoie de baterii foarte voluminoase pentru a avea autonomie acceptabila, estimari ale Siemens aratand ca pentru ca un TIR sa aiba autonomie de 800 km, bateriile ar trebui sa cantareasca 25 de tone. Este insa de asteptat ca Tesla sa gaseasca o solutie pentru a le face mai eficiente, fiindca altfel camioanele nu pot ajunge pe piata.

Alte estimari arata ca doar bateria unui camion electric cu autonomie de 500 km ar costa peste 100.000 de dolari, cost care nu ar face prea popular un astfel de model.

Evident ca planul Tesla se poate schimba pe parcurs in functie de problemele tehnologice care apar sau de reactiile din piata. Daca Tesla va reusi sa aduca un model de succes, va fi o realizare cu adevarat deosebita.

Transportatorii sunt interesati de avansul masinii electrice fiindca tot mai multe orase interzic vehiculele conventionale din centru si numai cele electrice ar avea acces. In plus, motoarele electrice sunt mai usor de intretinut si costurile de operare sunt mai mici datorita costurilor reduse ale curentului electric.

Lasa un comentariu