Grupul german Continental a devenit cel mai mare angajator din industria auto romaneasca, ajungand la un total 18.200 salariati in tara, doar in 2016 adaugandu-se 1.700 de oameni noi echipei Continental. Expansiunea firmei germane va continua si in 2017 cu circa 1.500 de noi locuri de munca la nivel national. Practic, prin cei 18.200 angajati existenti la final de 2016, Continental a surclasat Grupul Renault Romania, care avea la finalul anului trecut un total de 16.700 salariati.
Din rezultatele pe 2016 anuntate de Continental reiese ca grupul auto german a investit anul trecut 170 milioane euro in operatiunile sale din Romania, iar valoarea totala a investiilor se ridica la 1,2 miliarde euro pentru perioada 1999-2016. In ceea ce priveste Grupul Renault Romania, investitiile totale in Romania se ridica la 2,5 miliarde euro in perioada 2000-2016.
Principalele directii de investitii au fost, anul trecut, infrastructura, echipamentele si tehnologiile de ultima generatie atat pentru centrele sale de cercetare si dezvoltare, cat si pentru unitatile de productie, reiese dintr-un comunicat de presa al companiei.
Continental fabrica anual in Romania peste 150 de milioane de produse pentru industria auto.
„Continental are in Romania peste 5.000 de ingineri. Tehnologiile dezvoltate de specialistii nostri, alaturi de produsele fabricate in unitatile noastre, genereaza o crestere organica. Echipa noastra lucreaza la dezvoltarea conducerii automate si la solutii pentru sistemele integrate din cadrul masinii”, a spus Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental Romania.
Asadar, circa 27% dintre angajatii Continental din Romania sunt ingineri. Tendinta este de crestere in segmentul ingineriei, noi posturi fiind scoase la concurs si in 2017.
„(…) Continental, ca angajator progresist si atractiv, va creste in acest an cu aproximativ 1.500 de persoane. Posturile libere pe care le avem vizeaza ingineri cu experienta, specialisti software si hardware, ingineri mecanici precum si tineri absolventi ai scolii profesionale pe care vrem sa-i angajam atat in centrele de cercetare si dezvoltare, cat si in fabricile noastre din Romania”, a declarat Anica Stoica, director de resurse umane Continental Romania.
Continental a planificat pentru 2017 o investitie la un nivel comparabil cu cel din anul precedent, adica in jurul a 170 milioane euro.
Compania va investi in dezvoltarea oamenilor, in infrastructura unitatilor de productie si cercetare si dezvoltare, precum si in echipamente.
Fondata in 1971, Continental se numara in prezent printre cei mai mari producatori de componente auto si anvelope din lume. Continental a realizat in 2016 o cifra de afaceri de 40,5 miliarde euro si are in prezent peste 227.000 de angajati in 56 de tari.
In perioada 1999-2016, Continental a investit circa 1,2 miliarde euro in activitatile din Romania. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate la noi in tara. Continental detine sapte unitati de productie si patru centre de cercetare si de dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi.
Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si are un centru de distributie a anvelopelor in Bucuresti. Continental avea 18.200 de angajati la finalul anului 2016 in Romania si isi va mari echipa cu aproximativ 1.500 noi membri in 2017.
Cele mai relevante stiri legate de Continental pot fi citite AICI.