Mazda se pregateste sa intre in 2017 cu o versiune imbunatatita a varfului sau de gama, modelul de clasa D Mazda6, care va fi prezentat in aceasta toamna si va disponibil pentru comanda in ultimul trimestru din 2016. Lansata initial in 2012, a treia generatie Mazda6 a primit un facelift in la inceput de 2015, iar dupa aproape doi ani a venit, iata, vremea unei noi restilizari.
Printre noutatile aduse de restilizare se numara tehnologia G-Vectoring Contrl (GVC), prima dintr-o serie noua de tehnologii SKYACTIV-VEHICLE DYNAMICS, care „asigura controlul integrat al motorului, transmisiei si sasiului pentru a intensifica sentimentul Jinba Ittai, de unitate cu masina”, spune Mazda.
GVC se bazeaza pe ideea de a creste performanta sasiului cu ajutorul motorului si este prima tehnologie din lume care ajusteaza cuplul motor in functie de directie, noteaza producatorul auto japonez.
Gama de motorizari Mazda6 prezinta trei variante SKYACTIV-G (pe benzina) – derivatele de 145 CP si 165 CP ale motorului SKYACTIV-G 2.0 si SKYACTIV-G 2.5 de 192 CP, precum si doua motoare diesel, biturbo, de 150 CP si 175 CP.
Motorul diesel SKYACTIV-D 2.2 dispune de trei noi sisteme pentru a creste capacitatea de reactie si pentru a reduce zgomotul motorului:
- High-Precision DE Boost Control imbunatateste controlul presiunii de supraalimentare pentru a face mai precis raspunsul la actionarea pedalei de acceleratie.
- Natural Sound Smoother foloseste „un amortizor pentru a atenua zgomotul detonatiilor diesel”, potrivit japonezilor.
- Natural Sound Frequency Control „variaza distributia motorului pentru a neutraliza undele de presiune, suprimand trei benzi de frecventa critice, in care, in mod normal componentele motorului vibreaza cel mai tare”, spune Mazda.
Aceasta crestere a silențiozitatii motorului este completata de o imbunatatire generala a izolarii fonice, odata cu imbunatatirea chederelor de la usi, a reducerii spatiilor dintre panouri si a materialelor de izolare fonica adaugate planseului, consolei spate, plafonului si usilor. Geamurile laterale din fata, acum laminate, elimina si mai mult zgomotul produs de vant.
La interior designul a fost imbunatatit pentru a spori caracterul Mazda dat de habitaclul centrat pe sofer, care include un volan cu un nou design, un nou Head-Up Display cu o rezolutie mai mare si grafica color cu o lizibilitate mai buna in conditii variate de lumina, dar si un ecran TFT LCD de 4,6 inch care afiseaza informatii pentru sofer cu o grafica imbunatatita. La exterior este introdusa o noua culoare, Gri Machine.
Mazda6 vine echipata cu o gama completa de elemente de siguranta pasiva si tehnologii de siguranta activa i-ACTIVSENSE. Acestea includ o premiera in Europa, prin noua caracteristica Traffic Sign Recognition (TSR), care identifica semnele de circulatie de acces interzis si de limitare a vitezei si alerteaza soferul daca nu respecta indicatiile.
In cazul Advanced Smart City Brake Support (Advanced SCBS), fata de sistemul SCBS de pana acum (fara Advanced), laserul frontal cu infrarosu este inlocuit cu o camera cu senzori, ceea ce faciliteaza largirea intervalului de viteza in care sistemul detecteaza alte vehicule.
Mazda6 concureaza pe piata cu modele precum Ford Mondeo, Opel Insignia, Volkswagen Passat, Renault Talisman si Peugeot 508.
2 comentarii
Buna ziua ! Test drive cu mazda 6 2018 motor 2.0 165 cp benzina, cutie manuala, când puteti face ?
motorul 2.0.165 cp benzina cu cutie manuala, este un motor potrivit ca si performante pentru mazda 6 2018 ? Multumesc !