Grupul german Continental isi extinde iar activitatile din Romania printr-o investitie de 12 milioane euro in extinderea spatiului de lucru la de la fabrica de componente electronice din Timisoara. „Fabrica isi mareste suprafata cu peste 7.000 metri patrati, iar lucrarile vor fi gata pana la finalul acestui an”, a anuntat Continental.
Startul extindetii s-a dat miercuri, 25 mai, in cadrul unei ceremonii interne, unde directorul fabricii, Franciscoxavier Pujol, a explicat motivele pentru care aceasta extindere este necesara.
„Obiectivul nostru este ca pana la finalul acestui an sa incheiem lucrarile de constructie ale extensiei astfel incat sa putem sa onoram comenzile clientilor nostri. Ca urmare a acestei investitii vor rezulta peste 7.000 metri patrati in spatii destinate birourilor, depozitarii, respectiv zonelor sociale – vestiare, bucatarii si spatii sanitare”, a spus Pujol.
La finalul anului 2016 fabrica de componente electronice Continental din Timisoara va dispune de o suprafata de peste 21.000 metri patrati.
„Dorim in acest an sa crestem cu peste 1.000 de noi angajati in Romania pe partea de cercetare si dezvoltare si in productie. Investitia este un pas important atat pentru locatie, cat si pentru Continental, pentru a face posibila aceasta crestere. Lucram impreuna si e normal sa crestem impreuna”, a explicat Christian von Albrichsfeld, managerul general Continental Romania.
Prin cele cinci divizii ale sale, Chassis & Safety, Interior, Powertrain, Anvelope si ContiTech, concernul a inregistrat in anul 2015 o cifra de afaceri de 39,2 miliarde euro si are in prezent peste 212.000 de angajati in 55 de tari.
In perioada 1999-2015 Continental a investit 1,13 miliarde euro in activitatile din Romania. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate in Romania. Continental detine sapte unitati de productie si patru centre de cercetare si de dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si are un centru de distributie al anvelopelor in Bucuresti. Continental avea la finalul anului 2015 aproximativ 16.500 de angajati in Romania si isi va mari echipa in 2016 cu peste 1.000 noi membri in tara.