Dacia a continuat sa creasca si in 2014 in Franta, cea mai mare piata de desfacere a marcii, insa chiar si asa recordul de vanzari din 2010 nu a fost doborat. Marca romaneasca a bifat pe piata franceza, in 2014, al doilea an de crestere consecutiva, la un total de aproape 106.000 autovehicule inmatriculate (+12,8%) – cifra care include atat automobilele, cat si vehiculele comerciale usoare.
Dacia a avut cel mai bun an in Franta in 2010, cand au intrat in circulatie 110.076 autovehicule ale marcii (+65,6%), sfidand astfel usoara scadere a pietei de la acea vreme, reiese din datele CCFA.
In ceea ce priveste cota de piata, cel mai bun an pentru autovehiculele Dacia a fost 2014 (4,8%). Este vorba de piata totala, vehicule de pasageri plus vehicule comerciale usoare. Daca ne uitam doar la vehiculele de pasageri, Dacia a stat chiar mai bine, cu o cota de piata record de 5,7%.
Recordul de cota de piata anterior coincide cu varful de vanzari al marcii pe piata franceza: anul 2010. La acea vreme Dacia avea o cota de 4,1% pe piata totala si de 4,6% pe piata de automobile.