Acasa Curiozitati Condusul fara permis, la moda in Romania

Condusul fara permis, la moda in Romania

de Adrian Niculescu

farapermis

Un barbat de 42 de ani conduce de 20 de ani fara permis si are la activ 30 de dosare penale, dintre care 28 pentru conducere fara permis si doua pentru conducerea unei masini neinmatriculate, potrivit ProTv.

Bucuresteanul de 42 de ani are 30 de dosare penale, din care 28 pentru conducere fara permis si doua pentru conducerea unei masini neinmatriculate.

Conduc de foarte multi ani, dar nu am avut timp sa-mi iau permisul, am fost si plecat, acum doi ani m-am eliberat si n-am avut timp sa ma duc la scoala, sa fac orele, sa le termin…” a declarat „soferul” nostru.

In tot acest timp, omul nu a provocat niciun accident, insa recunoaste ca nu sofeaza tocmai regulamentar. Promite insa ca imediat ce-si va rezolva toate cele 30 de „probleme”, va termina scoala de soferi si va da examen. A fost arestat preventiv pentru 25 de zile si ar putea sta inchis chiar si 5 ani.

Numai anul acesta, peste 1500 de romani au fost prinsi conducand fara permis – o parte dintre ei erau chiar taximetristi. Pana au ajuns insa in custodia autoritatilor, toti acesti „soferi” au omorat noua oameni si au nenorocit alti 100.

Mai pe larg, aici:

Lasa un comentariu