Renault va prezenta la Salonul Auto de la Paris (2-19 octombrie) conceptul de clasa mica EOLAB despre care producatorul spune ca va putea fi produs in serie in cel mult zece ani, cu un consum de un litru/100 km. Renault spune ca masina hibrida are 100 de inovatii tehnice, unul dintre avantaje fiind ca modelul care este cam de marimea unui Clio cantareste numai 955 kg.
Renault spune ca EOLAB (o combinatie intre „Eol” (zeul vantului si „laborator” este un concept de clasa mini radical ce vine cu o serie de idei care vor intra in diverse masini de serie pana in 2020, finalitatea fiind ca in cel mult zece ani sa fie produsa o masina hibrida care sa consume un litru de benzina/100 km. Si guvernul francez a lansat o provocare celor doi mari constructori ai tarii: PSA si Renault, sa construiasca pana in 2010 masina care se consume doi litri/100 km, conceptul Renault fiind un prim pas spre obiectiv.
La EOLAB consumul este redus prin trei tactici: aerodinamica excelenta, componente ultra-usoare si un sistem de propulsie hibrid cu o baterie speciala, neobisnuit de usoara.
Francezii spun ca masina este cu peste 300 kg mai usoara decat cea mai grea versiune de Clio, avand numai 955 kg, caroseria fiind mai usoara cu 130 kg decat la un Clio de serie, in timp ce suspensiile lui EOLAB sunt cu 70 kg mai usoare, in timp ce alte 20 kg au fost eliminate din greutatea componentelor electrice. Reducerile erau necesare fiindca sistemul hibrid adauga 145 kg.
Ca si materiale, Renault nu a folosit fibra de carbon, care ar fi fost extrem de scumpa, ci otel, aluminiu, magneziu si plastic, insa spune ca le-a combinat astfel incat sa se reduca greutatea cat mai mult in fiecare parte a masinii. Ca si propulsie, Renault a ales una hibrida cu un motor pe benzina de 1,0 litru, 75 CP de pe Twingo si un motor electric de 67 CP secondat de o baterie de 6,7 kWh.
Sunt disponibile doua moduri de condus: unul bazat pe motorul electric si altul pe cel pe benzina, pentru o autonomie mult mai mare. Renault spune ca autonomia exclusiv cu motorul electric este de 60 km, cu viteza maxima de 120 km/h.
Masina are patru locuri si pe bord informatiile importante pentru sofer sunt afisate pe un touch-screen de 11 inci. Renault spune ca EOLAB poate fi produs in serie la costuri decente in cativa ani fiindca multe dintre elemente au preturi acceptabile de productie si vor fi rafinate in urmatorii ani.
„Astazi, majoritatea hibridelor din piata sunt intr-un segment superior si costa peste 40.000 de euro. Solutiile prezentate pe ECOLAB sunt mult mai economice si permit folosirea tehnologiei hibride pe masini mai mici si la o scara industriala mult mai mare. Obiectivul nostru este sa producem o masina cu doua surse de propulsie, la pretul uneia singure”, spune Jean-Pierre Fouquet, seful proiectului.