Opel a anuntat ca in 2015 va lansa un nou model de intrare in gama, denumit Opel Karl, care va inlocui Opel Agila. Vauxhall, marca omoloaga a Opel pentru piata britanica, va comercializa modelul Karl sub numele Viva. Opel a anuntat de asemenea ca popularul motor 2.0 CDTi a primit imbunatatiri.
Mai multe informatii despre Opel Karl vor fi anuntate in urmatoarele luni. Deocamdata putem banui ca masina va deveni cel mai accesibil model al marcii germane si va dispune de o caroserie cu patru portiere si hayon. Lungimea totala a masinii va fi de 3,68 metri, cu 20 mm mai scurt decat ADAM.
La fel ca si numele ADAM, Karl are legatura cu istoria Opel, respectiv cu unul dintre fiii lui Adam Opel. Carl, Wilhelm si Friedrich au transformat Opel din producator de biciclete in producator auto.
In ceea ce priveste propulsorul 2.0 CDTi, acesta beneficiaza de putere crescuta cu 5 CP (la 170 CP), emisii mai reduse si consum mai mic de carburant. De asemenea, el corespunde acum normelor Euro 6 gratie unui sistem SCR (Selective Catalytic Reduction) si zgomotul a fost redus cu 5 decibeli.
Acest propulsor debuteaza pe Insignia si Zafira Tourer.
Odata cu aceste imbunatatiri aduse motorului turbo diesel 2.0 CDTi, Opel are o gama modernizata de motoare, alaturi de dieselul 1.6 CDTi si micul propulsor pe benzina de 1 litru, cu trei cilindri (115 CP).