Volvo a prezentat marti, 26 august, a doua generatie a SUV-ului Volvo XC90, model care va fi lansat pe piata in 2015, urmand sa inlocuiasca modelul de prima generatie care a stat pe piata 12 ani si s-a vandut in 636.143 exemplare. Noul model este mai usor, mai dinamic, mai eficient si mai luxos, avand si componenta avansata de siguranta pasiva si activa. UPDATE 27 aygust 2014, ora 07:10: Volvo a anuntat detalii despre motorizari si despre o editie limitata de lansare.
Primul Volvo XC90 si-a facut debutul mondial in fata publicului pe 7 ianuarie 2002, la Salonul Ato de la Detroit, fiind un model gandit in special pentru piata americana. Acest model va continua totusi sa traiasca, insa doar in China, urmand sa fie produs in uzina Daqing din acest an, sub numele XC Classic.
Noul model XC90 a fost dezvaluit online si unui grup restrans de jurnalisti si va intra in productie in ianuarie 2015. Noul model se remarca printr-un sistem multimedia modern care integreaza atat Android Auto, cat si Apple CarPlay.
Noul XC90 este o piatra de hotar foarte importanta pentru Volvo, fiind un model de baza al marcii, iar de modul in care va fi primit pe piata depinde mare parte din viitorul brandului suedez. Masina este prima construita de Volvo pe baza unei noi arhitecturi de vehicul, denumita SPA (Scalable Product Arhitecture). Planul de relansare al Volvo implica investitii de 11 miliarde dolari, iar XC90 este primul model parte a acestui plan.
Pentru noul Volvo XC90 va exista si o motorizare hibrida reincarcabila la priza.
UPDATE 27 august 2014, ora 07:10: Volvo a anuntat noi detalii despre a doua generatie XC90, printre care si informatii despre motorizarea hibrida. Este vorba despre un propulsor de doi litri pe benzina, cu patru cilindri, supraalimentat atat cu compresor, cat si cu turbina, care este ajutat de un motor electric. Puterea maxima combinata este de 400 CP si emisiile de dioxid de carbon sunt de 60 grame CO2/km.
Instalatia audio de top, de 1.400 W, este creata impreuna cu Bowers & Wilkins (19 difuzoare).
Noul Volvo XC90 poate fi personalizat cu doua teme de design, Urban Luxury si Rugged Luxury.
Dintre motorizarile disponibile pe noul model, Volvo aminteste un propulsor T6 (pe benzina) turbo care dezvolta 320 CP si un cuplu maxim de 400 Nm, precum si un motor D5 (diesel) biturbo de 225 CP si 470 Nm – ambele cuplate la o transmisie de viteze cu 8 trepte. Schimbatorul de viteze este imbracat in sticla-cristal de la Orrefors, producator suedez.
O editie speciala de lansare denumita Volvo XC90 First Edition va fi disponibila intr-un numar de 1.927 unitati, marcand anul in care a luat nastere Volvo. Aceste masini pot fi comandate exclusiv online incepand cu 3 septembrie 2014.
Dintre trei tehnologii cheie anuntate pe noul XC90, una este cu adevarat interesanta si prezinta o noutate in industria auto. E vorba despre detectarea pietonilor in intuneric, a masinilor si ciclistilor, putand frana automat in cazul unui accident iminent.
O alta tehnologie anuntata pe noul Volvo XC90 este detectarea marginii fasiei de asfal si virare automata. Interesant este ca aceasta tehnologie poate functiona si in lipsa marcajelor rutiere cu vopsea alba/galbena, spune Volvo.
In fine, este vorba despre tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control) care poate copia intocmai miscarile inainte si inapoi ale masinii din fata (accelerare, franare), precum si asista soferul la mentinerea benzii de circulatie prin interventii automate asupra volanului.
Ulterior lansarii noului XC90 la sfarsit de 2014 noi tehnologii vor aparea pe modelele Volvo, cum ar detectarea animalelor si franare automata in caz de impact iminent si parcarea automata (permite soferului sa coboare la intrarea in parcare, iar masina gaseste singur un loc de parcare si executa manevrele necesare automat).
Toate aceste tehnologii vin in sprijinul filosofiei Volvo potrivit careia pana in 2020 nimeni nu ar mai trebui sa fie ranit grav sau ucis intr-un accident rutier daca se afla la volanul unei masini a marcii.
Povestea primului XC90 a inceput in 1998, cand directorului de proiect Hans Wikman i s-a cerut sa dezvolte o propunere pentru un SUV cu 7 locuri care sa nu fie foarte mare. Proiectul s-a numit P28 si statea pe platforma tehnica a limuzinei S80, avand ca data de lansare anul 2002. Asa a aparut XC90. Tinta de vanzari anuala era de 50.000 unitati.
Volvo este acum o marca detinuta de chinezii de la Geely, de cand Ford a vandut brandul in martie 2010.