Acasa Curiozitati Dacia va avea un muzeu auto la Mioveni din 2016. Cat va costa, ce va contine si care sunt pasii constructiei

Dacia va avea un muzeu auto la Mioveni din 2016. Cat va costa, ce va contine si care sunt pasii constructiei

de Vlad Barza

Muzeul Dacia (sursa - Primaria Mioveni)

In toamna lui 2016 la Mioveni se va deschide un Muzeu al Automobilul Dacia unde vor fi expuse modele produse la uzina pitesteana incepand cu anul 1968. Proeictul de 6-7 milioane euro va fi realizat din fondurile orasului Mioveni, iar Dacia se angajeaza sa aduca masinile si sa se ocupe de intretinerea lor. Muzeul va avea si simulatoare auto ultra-moderne si este gandit si sa ajute Dacia sa-si creasca vanzarile, a spus intr-un interviu pentru HotNews.ro. primarul orasului Mioveni, Ion Georgescu. Proiectul este acum in faza de studiu si analiza.

Multe marci auto de prestigiu au muzee dedicate celebre in toata lumea, muzee in care sunt expuse masini istorice intr-un cadru special. Ei bine, daca proiectul Primariei Mioveni se va concretiza, Dacia va avea in apropierea uzinei un Muzeu al Automobilului

In maxim doua luni vor fi scoase la licitatie lucrarile de executie a muzeului „Daca nu sunt contestatii ne incadram in termenul stabilit si sper ca in octombrie sau noiembrie 2016 il vom inaugura. Insa trebuie vazut daca apar si contestatii, caz in care lucrurile se pot amana”, a precizat edilul-sef.

„Este o lucrare grandioasa, este proprietate a Consiliului Local Mioveni, o lucrare estimata a costa 6-7 milioane euro, iar aici ma refer la dotari si la constructie. Dacia se obliga sa ofere gratuit toata gama de automobile produse incepand cu 1 august 1968 si ma refer la 27 de tipuri de masini”, spune primarul municipiului Mioveni care adauga ca in lunile urmatoare va fi semnat si un protocol cu Dacia.

Automobile Dacia a confirmat, intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca sustine proiectul aflat acum in studiu si analiza

  • Dacia intentioneaza sa puna in valoare patrimoniul istoric de modele al marcii, din 1968, si, in acest sens, sustine proiectul Primariei de la Mioveni, de constructie a unui Muzeu al Automobilului. Acest proiect se afla in faza de studiu si analiza. Dacia va contribui cu numeroase vehicule din gama veche si noua, astfel incat vizitatorii sa poata cunoaste cei aproape 50 de ani de istorie a automobilului in judetul Arges.

In interviul acordat HotNews.ro primarul Mioveniului a mai spus ca acest muzeu, unic in Romania, va avea si o parte comerciala, pe langa cea turistica deoarece simulatoarele auto instalate i-ar putea determina pe vizitatori sa cumpere in viitor masini Dacia si Renault. „Sunt convins ca ne vom scoate banii in cativa ani si cred ca putem sa ajutam si noi Automobile Dacia – care este motorul orasului – sa expuna si sa vanda mai bine masini”.

El mai spune ca taxa de intrare va fi mica si se discuta ca elevii sa aiba intrare gratuita Muzeul va fi situat nu departe de uzina, langa drumul national Pitesti-Campulung-Brasov.

Banii vin din bugetul Mioveniului, iar arhitectii au in jur de 30 de ani si sunt din Arges „As spune ca proiectul este finalizat in proportie de 75%, probabil ca in septembrie ne vom intalni oficial si cu directorul general Dacia si echipa lui”, spune Georgescu, care exclude posibilitatea ca proiectul sa fie anulat.

Primarul orasului spune ca era o problema daca municipalitatea ar fi trebuit sa cumpere masini Dcia vechi, fiindca ar fi fost de colectie si deci scumpe, insa lucrurile s-au rezolvat dupa ce Dacia s-a angajat sa aduca exponatele si sa se ocupe si de intretinere

Primaria Mioveni a trimis HotNews.ro o scurta descriere a arhitecturii Muzeului.

Parterul muzeului va fi reprezentat in plan prin doua elipse stilizate, una inchisa perimetral ce are ca functiune o sala de conferinte si prezentarea pentru noile modele, iar cealalta vitrata ce adaposteste o receptie, un magazin de suveniruri, un departament de vanzari etc. La etaj, aceste doua corpuri vor fi legate printr-un spatiu expozitional circular. Vor fi expuse acolo piese auto, motoarele si procedeele de asamblare si modelele gamei actuale Dacia, precum si cele de epoca reconditionate. O sala multifunctionala va facilita vizionarea materialelor foto si video facand legatura cu trecutul.

Muzeul Dacia perspectiva Nord (sursa - Primaria Mioveni)

Lasa un comentariu