Acasa General Motors General Motors recheama alte 3,3 milioane vehicule, depasind pragul de 20 milioane in acest an

General Motors recheama alte 3,3 milioane vehicule, depasind pragul de 20 milioane in acest an

de Vlad Barza

Chevrolet Impala (sursa - General Motors)

General Motors (GM) a anuntat ca recheama in service alte 3,36 milioane de vehicule, din diverse modele produse intre 2000 si 2014, problema fiind tot la aprindere, informeaza AFP. De la inceputul anului acesta GM a rechemat peste 20 de milioane de vehicule, stabilind un record greu de egalat. Se estimeaza ca aceste recall-uri vor costa compania peste doua miliarde dolari, iar directoarea GM, Mary Barra, va da din nou socoteala in fata Congresului SUA.

Inmultirea rechemarilor la GM se explica prin noua politica impusa de Mary Barra, cea care conduce gigantul auto de numai cateva luni. Dupa ce GM a fost acuzata ca a ascuns defecte si ca are o comunicare interna dezastruoasa, care nu scoate in evidenta problemele, compania nu mai vrea sa lase lucrurile la intamplare si a adoptat o politica de „risc zero” fata de potentialele defectiuni.

Cel mai nou recall cuprinde 3,36 milioane de masini, fabricate intre 2000 si 2014, modele precum Buick Lacrosse (2005-2009), Lucerne (2006-2011), Regall LS si GS (2004-2005), Chevrolet Impala (2006-2014), Cadillac Deville (2000-2005) si DTS (2004-2011) si Chevrolet Monte Carlo (2006-2008).

Dintre masinile chemate, 200.000 sunt in Canada, Mexic si alte tari, iar restul in SUA. Numai Chevrolet Impala mai este in productie. Problema tine tot de aprindere, la fel ca si in recall-ul de 2,6 milioane de masini de la care a pornit intregul scandal, iar cheile de contact pot, in timpul mersului, sa treaca pe pozitia „off”, dezactivand si aribag-urile, ceea ce poate duce la raniri grave sau moarte in cazul unui impact.

General Motors a ajuns sa recheme in total, in sase luni, un numar record de 20,01 milioane masini, dintre care 17,56 milioane in SUA. In aceasta piata recall-urile reprezinta ceva obisnuit, 2004 fiind anul cu cele mai multe masini trimise spre verificare in service: 31 milioane unitati, dintre care 11 milioane au fost GM. In acest an recordul are mari sanse sa fie depasit de un singur producator auto.

Se estimeaza ca aceste recall-uri vor costa compania peste doua miliarde dolari, iar directoarea GM, Mary Barra, va da din nou socoteala in fata Congresului SUA, la doua luni dupa o serie de audieri foarte dure.

General Motors a anuntat la inceput de iunie rezultatele unei anchete interne legata de rechemarile facute cu intarziere si care au dus la moartea a cel putin 13 persoane. Compania isi asuma responsabilitatea, 15 oameni vor fi concediati si va fi pregatit un fond de compensare a victimelor. Ancheta arata ca este defectuoasa cultura interna a companiei, in care diversele departamante care ar fi trebuit sa comunice bine intre ele nu au facut acest lucru.

Lasa un comentariu