TRW, producator de componente auto de calibru mondial care are activitati si in Romania, a dezvoltat Emergency Steering Assist (ESA), tehnologie care ajuta soferii sa efectueze mai usor si mai sigur manevre de evitare a unui obstacol pe care il intalnesc intempestiv.
Asa ca dupa asistenta la franarea de urgenta (AFU) care se gaseste acum pe toate masinile noi – sistem care amplifica forta de franare daca pedala este actionata brusc – se pare ca pe masinile e maine vom intalni si si sistemul ESA.
Tehnologia aplica forta de virare suplimentara si asista soferul in ghidarea laterala a masinii.
“Emergency Steering Assist este urmatorul nostru pas in evitarea coliziunilor. De exemplu, daca virezi sa eviti un obstacol, sistemul va calcula traiectoria optima in jurul lui si va aplica un cuplu la virare aditional pentru ca acea traiectorie sa fie urmata si masina stabilizata. Soferul mentine controlul masinii tot timpul si poate prelua comanda de la ESA in orice moment. ESA este conceput sa imbunatateasca raspunsul soferului, ajutandu-l sa reactioneze mai repede si mai precis”, a declarat Carsten Hass, inginer sef la TRW responsabil de sistemele de siguranta integrate, active si pasive.
ESA preia informatii de la camere video si senzori radar pentru a “vedea” in timp real ce se intampla in fata masinii, gestionand fluxul de energie catre servodirectiile electrice (EPS).
Tehnologia a fost testata, miercuri, 4 iunie, pe un prototip pe circuitul Hockenheimring din Hockenheim, Germania.
Americanii de la TRW a avut vanzari de 17,4 miliarde dolari in 2013, opereaza in 24 de tari si are 65.000 angajati la nivel global. Sediul central este in statul american Michigan, iar Grupul Volkswagen este cel mai mare client.
Grupul TRW a inceput operatiunile in Romania in anul 2004 si are in prezent peste 3.000 de angajati in mai multe locatii, precum Timisoara, Oravita, Lupeni, Resita, Baia Mare, Deta si Roman.
Fabrica din Timisoara produce volane si module de airbag si numara peste 1.700 angajati. Produsele sunt livrate catre producatori auto de calibru mondial, cum ar fi Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen, Porsche, Fiat, Renault si altii.