Acasa BMW VIDEO, FOTO: BMW a lansat masina electrica i3 care va fi prezenta din noiembrie in cele mai mari piete europene

VIDEO, FOTO: BMW a lansat masina electrica i3 care va fi prezenta din noiembrie in cele mai mari piete europene

de Vlad Barza

BMW i3 (sursa - BMW)

BMW a lansat prin evenimente simultane in Londra, New York si Beijing modelul electric i3, masina cu care germanii spera sa revolutioneze industria auto. In cele mai mari piete europene masina va fi livrata in noiembrie, cu preturi de la 34.950 euro cu TVA, iar autonomia va fi de 160 km cu motorul electric si de peste 260 km cu motor-generator pe benzina.

„i3 este un mare salt inainte, nu doar o evolutie. (…) Este o masina electrica, insa una premium”, a spus Norbert Reithofer, seful BMW, prezent la evenimentul de la New York.

BMW i3 va fi disponibil din noiembrie pe marile piete europene – Germania, Franta, Italia, Marea Britanie -, iar la anul va fi lansata in SUA, Japonia si China, a spus la Londra Ian Robertson, directorul comercial al companiei. In 2014 va fi lansat supercar-ul electric BMW i8, care va costa in jur de 100.000 euro.

click aici pentru galeria foto

BMW anunta recent ca masina va costa de la 34.950 euro cu TVA in Germania, iar versiunea cu motor-generator pe benzina care va extinde autonomia costa cu 5.000 euro mai mult.

„Automobilul exista de 130 de ani, dar astazi asistam la o schimbare radicala catre mobilitatea sustenabila si BMW este mandra sa conduca aceasta schimbare”, potrivit lui Reithofer. BMW i3 are 3,99 metri lungime, cu 33 cm mai putin decat BMW Seria 1. Masina va fi prezenta si la Salonul Auto de la Frankfurt care incepe in 10 septembrie.

In Europa preturile pornesc de la 34.500 euro, in Marea Britanie de la 25.680 lire, iar in SUA de la 41.350 dolari.

BMW i3 este gandit ca o masina electrica, insa pentru cei care se tem ca autonomia de pana la 160 km nu va fi suficient de mare exista posibilitatea de a comanda optional un motor-generator pe benzina care va extinde autonomia inca pe atat. La aceasta varianta autonomia ajunge la 260-300 km.

i3 are un motor electric ce dezvolta 170 CP si trimite toata puterea rotilor din spate. Acceleratia pana la 100 km/h se face in 7,2 secunde, iar viteza maxima este limitata la 150 km/h.

Bateria de 22 kWh cantareste 230 kg si poate fi reincarcata in 6-8 ore la o priza conventionala, iar la statii publice de incarcare rapida (50 kW) acumulatorul poate ajunge la 80% incarcare in 30 de minute.

Pentru ca este construit din aluminiu si fibra de carbon, BMW i3 cantareste sub 1.200 kg. La fel ca la majoritatea modelelor BMW, distributia maselor este de 50% pe fata si 50% pe spate.

Estimarile arata ca BMW a investit doua miliarde euro in noua sub-marca i care se va extinde mult peste i3 si i8, germanii detinand patente pentru toate numele de la i1 la i9.

Un studiu recent arata ca in Germania s-ar fi vandut doar 600 de masini 100% electrice in prima jumatate a anului, in timp ce SUA a trecut de 15.000 unitati.

Lasa un comentariu