Acasa Dacia Discutiile pentru salariile de la Dacia sunt in impas, dupa 14 sedinte de negociere. Conducerea ofera o crestere de 9%, sindicatele cer un plus de 40%

Discutiile pentru salariile de la Dacia sunt in impas, dupa 14 sedinte de negociere. Conducerea ofera o crestere de 9%, sindicatele cer un plus de 40%

de Adrian Mitrea

Angajat Dacia (sursa - 0-100.ro)

Dupa 14 sedinte de negociere discutiile privind noul Contract Colectiv de Munca (CCM) sunt in impas deoarece conducerea ofera o crestere salariala medie de 9%, in timp ce sindicatele cer aproximativ 40%, reiese dintr-un comunicat transmis presei de catre producatorul auto. Conducerea Dacia spune ca acea crestere de 9% propusa este oricum peste majorarile salariale din Romania anului 2013 si ca solicitarea sindicatelor este „nerealista”, fiind in masura sa puna in pericol competitivitatea uzinei din Romania in comparatie cu altele din Grupul Renault.

In data de 8 aprilie 2013 conducerea Dacia a propus Sindicatului Autoturisme Dacia (SAD) sa incheie noul Contract Colectiv de Munca 2013 in urmatoarele conditii :

in ianuarie 2013:

  • 90 lei crestere generala pentru operatori
  • 90 lei crestere generala pentru TESA nivelurile 5-7

in mai 2013:

  • 85 lei crestere generala pentru operatori
  • 4% crestere individuala pentru TESA nivelurile 5-7
  • 6% crestere individuala pentru TESA nivelurile 8-10

prima de rezultat:

  • 900 lei pentru anul 2012

„Pentru un operator cu un salariu de 2.000 de lei, aceasta oferta reprezinta o crestere de circa 9%, mult peste media cresterilor din piata in 2013, care se situeaza de regula intre 0 si 5%. In schimb, sindicatul a ales sa isi mentina solicitarea de crestere salariala de 480 de lei, prima de rezultat de 1.600 de lei, la care se adauga diferite sporuri si concedii suplimentare. Aceasta cerere se traduce printr-o crestere a veniturilor de aproximativ 40%, pentru o companie unde venitul mediu lunar este peste 3.500 de lei, cu mult peste salariul mediu la nivel national. Este o solicitare complet nerealista, care pune in pericol competitivitatea Dacia in raport cu alte uzine din Grup si, in cele din urma, locurile de munca atat de pe platforma de la Mioveni, cat si din industria auto romaneasca. Dincolo de aceasta pozitie a sindicatului, mizam pe responsabilitatea salariatilor nostri pentru a construi impreuna un viitor sigur si stabil pentru compania noastra”, a declarat intr-un comunicat de presa Radu Mavrodin, director Resurse Umane Renault Romania si regiunea Euromed-Africa.

Intr-o discutie cu cativa jurnalisti auto din Romania, Radu Mavrodin a explicat pe larg cum sta competitia dintre Mioveni si Tanger. Poti citi acel articol AICI.

Negocierile au inceput in data de 20 februarie 2013 si pana acum s-au desfasurat 14 sedinte de negociere, noteaza Dacia.

In timpul acestor negocieri, in zilele de 20 si 21 martie, angajatii Dacia au declansat un protest spontan despre care conducerea spune ca a costat 20 milioane euro in cifra de afaceri.

In comunicatul de presa transmis redactiilor, Dacia aminteste si ce beneficii salariale au avut angajatii sai.

  • salariul minim garantat pentru un muncitor calificat este de 1.918 lei
  • in 2012, angajatii au beneficiat, in afara drepturilor salariale, de urmatoarele beneficii
  • prima de Pasti si de Crăciun (873 lei brut, respectiv 957 lei brut)
  • tichete cadou in valoare de 60 lei pentru ziua de 8 Martie, acordate tuturor angajatelor
  • tichete cadou de Craciun (60 lei)
  • prima de participare la profitul companiei (1.240 de lei brut)
  • prima de vacanta (1.276 lei brut)
  • bonuri de masa
  • masa calda gratuita (pentru operatori, in total, peste 11.500 de beneficiari)
  • transport subventionat
  • ajutoare diverse (casatorie, deces, etc…)
  • zile libere platite cu salariul de baza, in afara celor prevazute de lege pentru sarbatorile legale sau religioase, in urmatoarele situatii: evenimente in familie (nasterea unui copil, casatorie sau deces), schimbarea domiciliului, pentru donarea de sange. Numarul zilelor libere variaza, in aceste situatii, intre 1 zi (pentru decesul nepotilor, fratilor sau surorilor parintilor) si 5 zile pentru nasterea sau adoptia unui copil sau decesul sotului, sotiei, copiilor, parintilor, socrilor. 
  • bilete de odihna si tratament. In 2011, 4.100 de salariati au beneficiat de bilete de odihna si tratament subventionate (1.461.716 EUR cheltuiala companiei), in timp ce in 2012 numarul beneficiarilor a fost de 3.400 si suma totala suportata de companie de 1.330.542 euro.

Lasa un comentariu