Dacia a lansat marti, 18 septembrie, in Romania noile modele Dokker si Dokker VAN, care au preturi de pornire de 9.000 euro cu TVA, respectiv 8.700 euro cu TVA. Cele doua masini sunt produse exclusiv in Maroc si inlocuiesc Logan MCV si Logan VAN fabricate in Romania. Dokker si Dokker VAN au 4,36 metri lungime si sunt disponibile cu patru motorizari.
Dokker si Dokker Van pe scurt
Dupa Lodgy, Dacia prezinta detaliat cele mai noi doua modele pe care le produce in Maroc, Dokker si Dokker Van, care au fost deja lansate in tara africana, iar din toamna vor fi disponibile si in tara noastra. Dokker este un combi cu cinci locuri destinat unei utilizari mixte (atat in scop personal, cat si in scop profesional), iar Dokker Van este o furgoneta destinata mai ales comerciantilor si intreprinzatorilor.
poze Dokker / poze Dokker VAN
Dacia Dokker se adreseaza unei clientele aflate in cautarea unui vehicul polivalent care asigura in acelasi timp transportul obiectelor voluminoase si calatoria cu familia in conditii de confort. El poate transporta cinci persoane iar prin rabatarea banchetei spate se obtine un volum de incarcare de 3 metri cubi (mc), adaptat utilizarii in scop profesional.
Versiunea utilitara Dokker Van este o furgoneta “fiabila si robusta”, spune Dacia. Capacitatile sale de incarcare se situeaza, spun cei de la Dacia, la cel mai bun nivel din segment datorita modularitatii scaunului din dreapta (optiunea Dacia Easy Seat). Incarcarea este facilitata datorita usii laterale late, culisanta.
La interior ambele modele pot dispune de sistemul multimedia “Media Nav” cu touch screen de 7 inch, sistem de navigatie, radio, conectivitate si sistem de telefonie Bluetooth. Optional sunt disponibile limitatorul de viteza si asistenta la parcarea cu spatele.
Dacia Dokker si Dokker Van sunt propuse, in functie de tara, cu patru motorizari: noua motorizare pe benzina 1.2 TCe 115 CP (turbo, 1,2 litri), motorizarea pe benzina 1.6 MPI 85 CP (aspirat, 1,6 litri), precum si motoarele turbo diesel 1.5 dCi 75 CP si 1.5 dCi 90 CP. Cele doua motoare diesel poarta semnatura eco2 si afiseaza un consum de 4,5 litri/100 km, emisiile fiind de 118 g CO2/km.
Numele “Dokker” este derivat din cuvantul englezesc “dockworker” care desemneaza muncitorii care se ocupa de incarcarea si descarcarea navelor in port. Lungimea masinii este de 4,36 m, latimea de 1,75 m si inaltimea de 1,81 m, Ambele modele dispun de usi laterale culisante si usi asimetrice spate ce asigura un acces usor la interior.
Design exterior si interior
Dokker si Dokker Van beneficiaza, in dotarea standard, de bare de protectie negre, care urca pana la nivelul farurilor. La randul lor, barele de protectie spate sunt astfel pozitionate incat sa asigure protectia blocurilor optice. In functie de versiune, cele doua modele pot beneficia de baghete laterale.
Barele de protectie in culoarea caroseriei, specifice mai ales autoturismelor, sunt disponibile optional pe modelul Dokker Van si pe versiunile superioare ale modelului combi.
La interior cele doua modele beneficiaza de aceleasi cadrane de bord ca Dacia Lodgy, precum si de sistemul multimedia Media Nav.
Dokker si Dokker Van preiau de asemenea evolutiile in materie de ergonomie prezente pe Dacia Lodgy. Este vorba in special de noile comenzi ale stergatoarelor de parbriz si ale farurilor. Comenzile geamurilor electrice sunt amplasate la indemana, pe manerele portierelor.
Dokker poate transporta pana la cinci persoane, iar portbagajul are o capacitate de 800 litri si o lungime de incarcare de 1,16 m. Dokker este echipat in serie cu o usa laterala culisanta vitrata. O a doua usa culisanta este disponibila optional sau in serie pe versiunea varf de gama. Cu o deschidere de 703 mm, portierele culisante permit un acces facil la locurile din spate. Pasagerii de pe scaunele din spate beneficiaza de scaune cu o distanta de la sezut la pavilion de 1.065 mm. Latimea la nivelul umerilor este de 1.458 mm, iar spatiul disponibil la nivelul genunchilor este de 177 mm.
Bancheta spate fractionabila 2/3-1/3 permite alegerea mai multor configuratii. Fiecare parte a spatarului banchetei spate poate fi coborata separat pe sezut cu ajutorul unui maner fixat in partea superioara a banchetei. Aceasta se poate plia in stil “portofel” in spatele scaunelor din fata, asigurand astfel un planseu plat cu o lungime de 1,57 m si un volum util de 3 mc.
Dacia Dokker Van are dimensiuni exterioare similare cu Dokker, insa ofera un volum de incarcare de 3,3 mc si o lungime de incarcare de 1,9 m.
Capacitatea sa de incarcare creste in cazul optiunii Dacia Easy Seat. Astfel, scaunul pasagerului devine polivalent: se poate rabata pentru a degaja o suprafata plana, asemenea unei masute si se poate plia in pozitia “portofel”, sprijinit de cutia de documente, pentru a obtine astfel o lungime de incarcare de 2,42 m.
Scaunul poate fi scos din vehicul, oferind un volum de incarcare de 3,9 mc. Aceasta ultima configuratie permite incarcarea cu usurinta a obiectelor cu o lungime de 3 m (lungimea de incarcare: 3,11 m).
In functie de versiune si de reglementarile in vigoare in diverse tari, habitaclul este separat de spatiul de incarcare prin doua bare de protectie, un perete vitrat sau un grilaj pivotant. Acesta din urma permite rabatarea scaunului pasagerului (optiunea Dacia Easy Seat) pentru a mari volumul util, asigurand totodata protectia soferului.
Dacia Dokker Van beneficiaza in serie de o portiera laterala culisanta, a doua fiind optionala.
Motorizarile
Pentru lansare sunt disponibile noul motor pe benzina 1.2 TCe 115 CP, propulsorul pe benzina 1.6 MPI 85 CP si motorul diesel 1.5 dCi, disponibil in versiuni de 75 CP si 90 CP.
Motorul 1.2 TCe 115 CP (Euro 5). Inaugurat pe Renault Megane si Scenic Collection 2012, 1.2 TCe 115 este primul motor pe benzina al Grupului Renault care dispune de un sistem de injectie directa si turbo. Cuplul de 190 Nm, echivalent cu cel al unui motor de 2 litri, este disponibil in proportie de 90% de la 1.500 rotatii/minut si integral in plaja cuprinsa intre 2.000 si 4.000 rotatii/ minut. Asociat cu o cutie de viteze manuala cu cinci trepte, acest motor inregistreaza un consum de carburant de 6,1 litri/100 km (6,2 pentru versiunea utilitara) in ciclu mixt european si emisii de CO2 de 140 g/km (143 g pentru versiunea utilitara), spune Dacia.
1.6 MPI 85 CP Euro 5. Acest motor pe benzina de intrare in gama, cu o putere de 60,5 kW/82,5 CP este cuplat la o cutie de viteze manuala cu cinci trepte. El afiseaza un consum de 7,5 litri/100 km in ciclu mixt si emisii de CO2 de 175 g/km.
1.5 dCi 75 CP si 90 CP Euro 5. Consumul mediu mixt comunicat este de 4,5 litri/100 km in ciclu mixt, iar emisiile sunt de 118 g CO2/km. Cele doua versiuni sunt cuplate la o cutie de viteze manuala cu cinci trepte. In versiunea de 90 CP, cuplul este de 200 Nm, disponibil de la 1.750 rotatii/ minut. Versiunea 1.5 dCi 75 CP furnizeaza un cuplu de 180 Nm disponibil de la 1.750 rotatii/minut.
Dacia Dokker beneficiaza de o garantie de 3 ani/100.000 km pentru toata gama.
Siguranta
Dacia Dokker si Dokker Van dispun de acelasi sistem de franare ca Dacia Lodgy. El este alcatuit dintr-un sistem ABS cu repartitor electronic al fortei de franare si asistenta la franarea de urgenta (AFU). Disponibil in optiune, sistemul de control al traiectoriei ESC (sau ESP) este creat de Continental (Continental Mark 100, propus si pe Dacia Lodgy).
Centurile de siguranta sunt prevazute cu limitator de efort si sunt calibrate pentru protejarea toracelui in caz de soc. In Europa, pe Dacia Dokker, sistemul de retinere al soferului este completat de un pretensionator pirotehnic. In caz de franare brusca, acesta placheaza progresiv centura la nivelul toracelui si al bazinului pentru o mentinere optimizata. Vehiculul este echipat in serie cu airbag-uri pentru sofer si pasager, precum si cu airbag-uri laterale cap/torace.
Sistemul de fixare ISOFIX integrat in 3 locuri de pe bancheta spate permite instalarea scaunelor pentru copii sau a inaltatoarelor.
Dacia Dokker si Dokker Van au fost concepute pentru a oferi un nivel bun de siguranta pentru protectia pietonilor. Grosimea si rigiditatea barei de protectie fata au fost studiate pentru a proteja membrele inferioare. Capota si aripile au fost dezvoltate pentru a absorbi si amortiza cat mai bine socul cu un pieton. Au fost eliminate elementele dure de sub capota la nivelul punctelor de impact cu capul.
0-100.ro a publicat in iulie 2012 un test drive tip prima impresie cu Dacia Dokker. Poti revedea articolul original AICI sau doar varianta video (mai scurta) mai jos.
1 comentariu
Buna ziua , m ar interesa si pe mine un logan dokker van …
As dori o oferta .
Multumesc !